Mă folosesc de acest titlu deoarece vreau să par optimist. Ar fi trebuit să spun "Jos drujba dintre popoare!"...pentru că am multe şi dure motive (evidente, desigur) să-i urăsc până la limita blestemului pe cei care sunt parcă dinadins lăsaţi pe scoarţa de lut să-şi folosească scoarţa "celebrală" doar întru accelerarea dezastrelor cu propria mână şi drujbă...Citiţi aici!...
Într-o dimineaţă (care părea oarecare) nişte târtani cu creier neted, paie în nas şi "prietenie" pe umăr îşi fac apariţia pe strada Frunzei. Această stradă seamănă mai mult cu un canal fără apă. Zău, ar fi mai bine să fie umplut cu apă, decât să se continue "lucrarea" în halul de acum, decât să se continue măcelul care a crucit oameni şi păsări şi animale, care îl mânie pe Dumnezeu, care atrage asteroizi furioşi şi furtuni solare...!...şi domnii şi doamnele noastre s-ar bucura să circule înot până la magazinul lui Gheorghe Cioromila, până la spital, până la hotelul Grandly...!
Aşadar, vajnicii meseriaşi mestecă în creieraşe, scuipă în palme, pornesc "prieteniile" şi se apucă de tăiat...nu de tăiat cărţile de joc sau maioneza sau porcul din patrimoniul/matrimoniul personal, ci copacii de pe Frunzei...copacii care, iată, ar fi dumnezeieşti în calea vipiei hohotind de satisfacţie la vederea prostiei cu faţă umană!...Şi taie, şi taie, şi taie!...că aşa-i proiectul, cică!...Adică, se comportă ca tractoristul acela de atunci: în loc să ocolească omul care adormise pe costişă, a trecut cu polidiscul peste el şi l-a făcut felii-felii, numai bun de marinat, parol!...Şi taie, şi taie, şi taie!...Copacii cad în propriul plâns, îşi strivesc propriile umbre, soarele dă năvală să ocupe tot ce mai este de ocupat, păsările se învârtesc în aerul încins!...Teiul lui Neculai Petrache se prăbuşeşte încărcat de floare şi, în lătratul şi urletul câinilor, îşi dă ultima suflare pe altarul nemerniciei omeneşti!...Teiul păsărilor este făcut bucăţi-bucăţi, să încapă în viziunea cutiuţei lor "celebrale", picioarele şi gâtul parfumului zac sub şenile şi cizme hartapale!...Iar păsările teiului rămân îndoliate în văzduhul clocotit, în văzduhul gol, rămân şi-i cântă ultima simfonie acestui copac sfânt, căruia nici măcar nu i s-a respectat ultima dorinţă: să vină Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana pentru ultimul ceai şi ultimul sărut!
