Şi mă ia mama la rost! şi mă ia mama la trei păzeşte! şi mă ia mama la doamne ajută! şi mă ia mama la pune mâna pe carte! şi mă ia mama la fii cuminte! şi mă ia mama la du-te cu vaca! şi ce bine mă fugăreşte mama la Costică Boza, bibliotecarul! şi ce frumos îmi şopteşte mama: te belesc şi-ţi pun pielea pe gard, dacă nu...!...
Dacă nu "ce"? cum, adică? doar fac de toate, nu? cotrobăi fiecare copac, fiecare tufar, fiecare râpă... în căutarea mult râvnitelor cuibare de păsări, iar iureşul curiozităţii mele nu poate fi oprit oricum! doar nu lipsesc de la şcoală, nu mă strâmb la oameni, nu vorbesc urât, nu am note mici în catalog, scriu destul de frumos, îmi tai unghiile, pasc vaca după toate normele în vigoare, am cea mai bună praştie din sat, cel mai bun arc cu săgeţi, cel mai bun puşcoci din ţeavă de cucută cu câlţi, cel mai frumos ciob de jucat şotronul...!...
Sigur că da! asta e! nu poate fi altceva: nuiaua deasupra uşii! să ştiu că este acolo! să-mi treacă pofta de năzbâtii peste limitele admise!... şi mama numai cât ridică ochii spre pragul de sus, ori numai cât îmi arată cu degetul locul cu pricina... şi, gata, ca prin minune, îmi dispare orice gând pârdalnic, orice instinct vânătoresc, orice apetit pentru strugurii şi gutuile şi legumele vecinilor!...
Odată, cam pe la paisprezece ani, mă îndrăgostesc lulea de o fătucă pură şi simplă şi ruşinoasă şi... Să vezi la mine ce versuri leşinate, ce bileţele pierdute şi găsite şi rupte şi cu floricele pe la colţuri! şi chiar sfinţite cu lacrimi! şi să vezi ce literatură caldă şi căpietoare îi zvârleam peste gard!... cam aşa: "draga mea, să ştii că era cât pe ce să mi se pară că mi s-a părut foarte lungă secunda întâlnirii dintre ochii noştri! era cât pe ce să mi se pară că mi s-a părut lungă până unde nu mai creşte nici o iarbă, nici un cântec, niciodată!... însă, cavaler rătăcitor şi înamorat ce sunt, mi-am zis definitiv şi persuasiv: nu se poate! o simplă părere nu poate ascunde infinitul nostru în sfera vremelniciei! care vremelnicie nu însemnează nici iubire goală, nici plină... dar conturul sacru al alcătuirii tale îmi pătrunde în totdeauna precum o zeiţă în catedrală!"... Mama s-a uitat la mine, şi nu mi-a făcut nici un semn, şi nici o vorbă nu mi-a zis!
