Sunt în Londra. Nu contează secunda, minutul, ora, ziua, săptămâna, luna, anul... Aceste componente/dimensiuni ale timpului, inclusiv timpul, sunt nişte convenţii mizerabile şi fatale. Şi care privesc, zice-se, rolul şi rostul Universului pe Pământ şi al Pământului în Univers. Mă rog, aşa o fi, nu mă pot pune de-a doua cu Stephen Hawking, unul dintre cei mai deştepţi fizicieni de la Einstein încoace! Aceste convenţii nu-mi pot pune piedică admirării în faţa şi în mijlocul unei minuni pure şi simple, mai pure şi mai simple decât miracolul mersului pe apă, ca pe uliţă! Aceste segmente mai mari şi mai mici ale imaginaţiei celor care răspund şi întreabă pentru cei care ştiu să nu trăiască, dar nu ştiu şi nu vor să moară, nu-mi pot năclăi creierul şi sufletul cu aiureli trecute prin anver/gura omenească spurcată şi complice la minciună, ipocrizie, lăcomie, laşitate, lene şi lux!...
Sunt în Londra! sunt exact în perimetrul Piccadilly Square... (o agora, o piaţă, un loc deschis... departe de grecii mâncători de seminţe şi adormiţi pe ruinele unei culturi parcă neverosimile în degringolada prezentului imund)!... sunt în buricul Londrei (cum se spune în spaţiul mioritic)!... ard gazul englezilor, mor de plictiseală... dar pot să mă laud pe fes/buc (sau pe buc/fes, cum vreţi) că înghit aer trecut prin sonetele şi prin plămânii lui Shakespeare, prin plămânii şi prin nobleţea şi prin simplitatea straniei şi frumoasei Lady Dy!... Sunt!... şi, deodată, când văd ce văd, parcă nu mai sunt! ori parcă sunt în altă lume, nu în Europa! fiindcă, ce mi-i dat ochilor să admire, n-am mai văzut niciodată şi nici nu cred că mai există undeva! sau, s-ar putea să existe, însă nu cred că la această înălţime tulburătoare: un pian! un pian alb, cu coadă, uriaş, dar gândit şi proiectat şi construit în respectabilitatea numărului de aur, să nu pară mai mare decât piaţa, ca în picturile naive, când copilul desenează câinele mai mare decât casa! un pian care nu încurcă trecătorii! un pian pe care nu-l păzeşte nimeni! pur şi simplu, un pian pur şi simplu... dar impresionant prin faptul că-i aşezat chiar pe unde trec mii şi mii de turişti, prin acest loc fiind permisă numai circulaţia pietonală!... şi, doamne, câţi turişti! foarte multe grupuri de turişti! cu cicerone sau fără cicerone, fiecare grup se apropie, se opreşte lână pian şi parcă aude: "...noaptea dansează striptis în petunii/ noaptea mă doare dorul de pian/ dau un regat pentru sonata lunii/ dau şi potcoava calului troian..."...Stai să vezi minunătură!
