De aproape doi ani, o sumă impresionantă de sapienşi au năvălit pe strada Frunzei. Nu mă interesează de unde vin şi ai cui sunt aceşti năvălitori, dar nu pot trece cu ochii şi urechile peste activităţile acestor mulţi specialişti şi experţi în toate. Aşadar, de aproape doi ani, aceşti magnifici taie, mută, smulg, sapă, cară, îndoaie, usucă, şterg, bâzâie, netezesc, strâmbă, lăţesc, îndreaptă, bubuie, pocnesc, huruie, troncănesc, scârţâie, fac, desfac, rup, strâng, astupă, sudează, sfârâie...construiesc de rup pământul, adică. Sunt obligat să deschid o paranteză şi să vă spun că-i inutil să vă mai spun ce chin şi ce teroare-i să trăieşti în zona limitrofă acestor condiţii de progres municipal. Sunt obligat să închid această paranteză şi să vă spun şi câte ceva, dar foarte puţin, din comportamentul "omenesc" al năvălitorilor care, de aproape doi ani, desfăşoară şi înfăşoară fiare, pietre, asfalt, nisip, ciment şi "civilizaţie" pe străzile circulate de foste şi viitoare tramvaie între Hotelul "Magnus" şi Spitalul "Sfântul Ioan".
Mă rog, să zicem că utilajele nu pot construi fără să facă zgomot, că şi în fabricile de tăcere tot zgomotu-i la bază, că trebuie reparate bulevardele, că trebuie cheltuiţi nişte bani mulţi şi aproape in/util...Sigur că da! însă, dincolo de toate aceste "necesităţi", care au dus la moarte zeci de copaci, nu pot înţelege de ce aceşti "fără de care (nu) se poate" urlă într-un limbaj în stare să perforeze şi ultima rămăşiţă de bun simţ aflat pe marginile interminabilului şantier!...Sigur că da! iată, în fiecare dimineaţă, când se adună să se pregătească de împrăştiere, sapienşii trec încolo şi încoace, grupuri-grupuşoare, şi vorbesc tare, foarte tare! pentru ei nu contează că unii locuitori se odihnesc! vorbele lor scabroase, "te bag în", "să-ţi fac şi să-ţi dreg", "să-mi asta şi aia" depăşesc orice limite, orice imaginaţie, orice regulă, orice conduită! nu mai zic de scuipat şi chiştoace şi ambalaje aruncate alandala! nu mai zic de cât alcool beau zilnic aceşti voioşi puşi să facă treabă de calitate, iar ei îşi măsoară programul prin câte ture fac pe distanţa dintre lopată şi rachiu! nu mai zic de manelele sfredelitoare pe care, iată, le porneşte un blond rupt de muncă şi bun simţ, în faţa Liceului Auto, piese "muzicale" încărcate de patos, tragism şi iubire prin cabinele utilajelor grele (când stau) de atâta inteligenţă şi ostenire!...Vai de viaţa locuitorilor din aceste cartiere!...Şi nimeni nu zice nimic!...Eu doar atât le mai zic: luaţi-vă apucăturile şi plecaţi în rezervaţie, năvălitorilor!
