Da, încet-încet, hainele groase şi multe şi calde o ajută pe mama Măriuca să-şi revină. Se uită la fiecare om, la fiecare ţăran care a sărit cu ajutor. La fiecare figură de om sănătos şi grijuliu, serios şi blând. Şi parcă nu-i vine să creadă că a scăpat cu viaţă din fântâna rece şi nevinovată. Încearcă să-şi facă semnul crucii, dar n-are vlagă. Fiindcă prea firavă-i pentru astfel de încercare "divină". Firavă a fost întotdeauna, dar nu şi-a pus niciodată hărnicia la păstrare. Şopteşte ceva. Aplecaţi asupra ei, oamenii pricep că biata mamă le mulţumeşte la toţi, îi mulţumeşte lui Dumnezeu. O caută pe Tinca lui Mihai Carp. Cu ochii o caută pe Tinca. O caută şi parcă vrea s-o strige, să-i dea o lacrimă şi să-i spună că ea a salvat-o de la înecare, că ea nu a lăsat fără mamă unsprezece copii: nouă fete şi doi băieţi... Sigur că da, vine şi tata Mihai! vine repede, chiar dacă-i huruiş ca-n basme! casa noastră-i mai departe de Trei fântâni, şi de asta ajunge o ţâră mai târziu! vine şi aşează palma dreaptă pe fruntea mamei! şi le mulţumeşte la toţi cei care au sărit s-o scoată pe femeie la viaţă şi la lumină! şi se uită la cer, înspre răsărit, chiar dacă dealul dinspre moş Ion Manole aduce zarea pe vârful salcâmilor din Trifa!... Şi mama se luminează din ce în ce mai aproape de realitate! Şi tata se luminează din ce în ce mai aproape de un gând, atunci, tocmai atunci!... (uite, dacă oamenii făceau fântâna cu gura în jos, nu-i aşa că mama Măriuca n-ar mai fi căzut în adâncul care, de fapt, iată, e înaltul, înaltul cu cer şi cu afară la vârf? doar le-a spus fântânarilor s-o sape cu gura în jos, dar ei au zâmbit pe sub sprâncene şi pe sub mustăţi, i-au cam luat în băşcălie ideea asta năstruşnică, i-au spus că glumeşte, că visează, că-i arde de şagă în mijlocul setei de apă şi dumnezeire! şi tata le-a surâs, dar nu-n zeflemea! şi le-a zis, aproape în şoaptă... o fântână cu gura în jos: "şi vine cerşetorul de fântâni:/ vă rog să-mi daţi şi mie o fântână,/ să beau puţin şi să mă spăl pe mâni.../ sunt de departe, tocmai de la stână!// am un izvor în buzunarul stâng,/ vi-l dau oricând, să nu vă fie sete.../ mi-i sete, însă pot să vă mai plâng/ cu Mioriţa... opere complete!// vă las un fluier ostenit de dor,/ mă duc departe, ca să dau la câni.../ ca un Lipan sunt pregătit să mor.../şi pleacă cerşetorul de fântâni!")... Apoi, oamenii locului au chemat preotul satului pentru sfeştanie, pentru alungarea superstiţiilor din suflete şi din apă. A fost şi mama Măriuca la sfinţire. Cu vin, cu turte şi cu mângâiere pentru fiecare!
Eu, mama Măriuca şi fântâna cu gura în jos (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
