Sigur că da! învăţ mai departe de şcoala generală/elementară, dar şi mai departe de casă!...(fiindcă, parafrazând Ecleziastul..."dacă învăţătură nu e, nimic nu e!)...Nu-mi place depărtarea de părinţi, de satul natal şi de hudiţele misterioase ale copilăriei, de multele şi ademenitoarele cişmele şi fântâni. Multe nu-mi convin aici, în Galaţi, dar nu am încotro. Merg la Liceul 2 (LMK, mai târziu)...şi caut să mă comport regulamentar, nu care cumva să fac vreo boroboaţă...şi să-l supăr pe tata Mihai, şi s-o supăr pe mama Măriuca...prin avertismentele/ameninţările pe care vajnica şi adânc aliniata/îndoctrinata conducere a liceului este oricând în stare să le scrie şi să le trimită pe adresa vrednicilor mei părinţi!...(cum s-a şi întâmplat, peste câtva timp, când comandantul UTC-ului pe Unitate m-a înfierat, cu mânie şi vorbă proletară, în faţa smerită a elevilor şi profesorilor, că am fost văzută într-o cofetărie, în compania unui tânăr şi parasimpatic ofiţer aspirant)...Sigur că da!...Locuiesc în Bădălan, la una dintre surorile mele mai mari, Maria. În fiecare dimineaţă, cu sârg şi uniformă, urc până la Modern, iau autobuzul până în Ţiglina...şi toate-s în ordine, toate-s aşa cum cred că trebuie să fie...Sigur că da, nu?...Iată, e iarnă...iarnă straşnică, autentică, licenţiată în drepturile şi îndatoririle iernii!...Uite, mă întorc de la cursuri!...Iată, sora Maria vine de la Rădeşti, vine supărată, cu sufletul la gură (cum se spune)!...şi, tremurând de un fel de grijă amestecată cu spaimă, murmură câteva vorbe incredibile, grozave: mama Măriuca o picat în fântână! mama Măriuca o picat în fântână!...Cică s-a dus singură şi pe omătul ista, cu căldările, să ia apă de la Trei fântâni...omăt mare şi îngheţat până la colacul fântânii...şi sărmănica mama o lunecat şi o picat...mare noroc o mai avut că o văzut-o Tinca, fata lui Mihai Carp...(aia cu fasolele din "Casa mea cu cer la uşă")...şi o strigat la oamenii din jur "săriţi, c-o picat ţaţa Măriuca-n fântână!"...şi au sărit, şi au dat ciutura până la apă, şi biata femeie abia a reuşit să se apuce, şi au scos-o la lumină!...au sărit toţi sătenii dimprejur cu haine calde s-o învelească, să-şi vină în horotic!...biata mama!...cică dârdâia ca varga-n viscol! cică era să moară, acolo, printre cele Trei fântâni!...cineva s-o dus repede-repede să-l anunţe pe tata!...cică era ger tare! şi cică toată lumea se uita la cer şi zicea: "Doamne, ce ger ne-ai dat! ce ger ne-ai dat, Doamne!...dar bine c-o văzut-o şi c-o auzit-o Tinca!...fii binecuvântat, Doamne! şi sfinţească-se Numele Tău!"...
Eu, mama Măriuca şi fântâna cu gura în jos (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
