Mai încerc o dată. Cu Ştefan Augustin Doinaş încerc: "Azi împlinesc o mie de lucruri trecătoare,/ privind amurgul sumbru cum scapără pe văi,/ abia acum mi-e ochiul în stare să măsoare/ sălbatica lui sferă cuprinsă de văpăi!"... (Dumitriţa-i în flăcări)... Mai departe, cu Ioanid Romanescu: "Iubirea am pierdut-o... azi câte o străină/ îmi pare mai frumoasă decât un câmp cu flori,/ şi nu sânt fericit, însă îmi spun în gând:/ trăiască poezia şi marii visători!"... (Dumitriţa-i în clocot)... Continui cu Nicolae Labiş: "Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi./ Gândurile-s moarte, vrerile-s supuse./ Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi/ braţele de aer ale clipei duse!"... (Dumitriţa dă semne de explozie)... Continui: "Ah... ce frumoasă-i toamna care suie/ aroma-n fructe, care ţine-n şah/ cuvântul meu cu miros de gutuie/ şi bruma mea de nemurire... ah!"... (Dumitriţa scoate chibritul şi se repede la fitil)... Să mai încerc puţin: "şi mă vedeam pe mine uitându-mă la mine,/ în spatele oglinzii, terorizat de zei.../ mă perforau ecouri şi fulgere străine/ din infinitul răsturnat în ochii tăi!"... Dumitriţa aprinde fitilul. Uite ce fel arde: "Gata, gata, gata! nu mai pot îndura tortura asta! în viaţa mea n-am suporta atâta măgărie! eşti un dobitoc! dacă nu stai de tot, îl strig pe tata! nu vreau să te mai aud în vecii vecilor! şi să piei din faţa mea! acum! şi să nu te mai prind la poartă, că-ţi rup picioarele! nenorocitule! să vii tu la mine cu bazaconii, cu "lucruri trecătoare", cu flori de câmp, cu naiba să te ia? unde ai văzut tu infinit în ochii mei? eu am ochii curaţi, nu murdari! iar infinitul stă afară, nu-n ochi, să ştii şi tu! dispari!... Şi mă împinge peste gardul din nuiele strâmbe, orizontale... Mă împinge cu o forţă de dumitriţă rezistentă la farmecul unei nopţi de dragoste, la farmecul poeziei într-o lume care, iată, începe să se pregătească să-şi uite rostul pe mărgeaua de lut!... Plec spre Zimbru şi iuţesc pasul. Pe lângă urechi îmi vâjâie nişte mături şi nişte scurtături de lemn. Risc şi mă uit peste umăr. N-o văd, dar îi simt ochii plini de ură, răsuflarea de om învingător şi învins, deopotrivă. Şi strig prin măruntaiele întunericului: "Confunzi dragostea cu sexul!"... Şi alte şi alte "lucruri trecătoare" îmi vâjâie pe lângă scăfârlie. Mai ales cuvinte. Cuvinte contondente. Senzaţii tari. Numai Dumitriţe nu-mi trec. Şi nu cred c-or să-mi mai treacă vreodată. Nici pe lângă, nici prin. Mă opresc pe margini de Adam ne/vinovat. Simt sinusul unui şarpe foarte aproape, tăvălindu-se de râs şi urcându-se într-un măr înflorit!... Mai am oleacă!
O noapte de Mai cu domnişoara Dumitriţa (V) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
