Moto: "Când lacrima se transformă în clopot, amarul ei încetează să mai doară" (Vasile Sevastre Ghican)
Supusul tău te-a părăsit, frumoaso...
(şi ai rămas plângând lângă un gard)...
ca pe-o străină, ca pe-o uscătură,
ca pe-o închipuire te-a lăsat!
Supusul tău a fost Îndreaptă Lemne,
a fost un pur şi-un simplu din poveşti,
a fost Repară Piatră prin grădină...
şi te-a udat cu lacrimi ca să creşti!
Supusul tău n-a mai avut răbdare
şi a plecat aiurea, în deşert,
după Ilene d-alea, pofticioase
de ochi albaştri şi de suflet fiert!
Supusul tău s-a dus după himere
cu Dulcinee-n triste mori de vânt...
este pustiu şi-ar vrea să se întoarcă,
fiindcă nici iluzii nu mai sânt!
Supusul tău e gata să ajungă
sub cătina din gardul unde stai
şi-abia mai poţi înlăcrima o floare
şi greierilor umbră să le dai!
Supusul tău e-aproape şi s-apleacă
tot şi smerit la îndurarea ta...
hai, singură şi blândă Mătăciune,
iartă-l, te rog...dacă mai poţi ierta!
