Elegie pe prispa de cimbru bătrân (întru memoria mamei Vasilica Stârcu)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Se-ntoarce acasă (odată) cu Luna,

s-aşează pe prispa de cimbru bătrân...

(ce apă adâncă mai are fântâna,

şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân!)...

 

Îşi şterge obrazul cu palma sărată,

se uită pe drumul de dinspre copii,

dar nici o scrisoare nu vine la poartă...

(ce mare e Luna în ochii pustii!)...

 

O candelă veche aprinde sub grindă,

în colţul păzit de-un păianjen secret...

şi-ncearcă s-adoarmă...şi pururi colindă,

şi-mi spune s-aud şi să văd şi să cred!

 

Şi pleacă de-acasă (odată) cu Luna,

s-aducă nectar pentru flori de caişi...

pe urmă rămâne (în flăcări) fântâna

şi-un cântec de greier cu ochii închişi!

Citit 6649 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Ianuarie 2014 18:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.