De curând, teribilul Don Petrache s-a "încurcat"... fără şmecherii civile şi bisericeşti, fără lacrimi şi fanfară, fără balamuc şi dezmăţ ca-n poezia lui George Coşbuc... aia cu Zamfira, dacă aţi uitat. Ce vrea, oare, să însemne "încurcat"? În traducere liberă, directă, de familie, însemnează că titularul cestor observaţii nu s-a însurat, nu s-a căsătorit, nu şi-a luat... şi, implicit, nici femeia tuturor visurilor sale nu s-a măritat, nu s-a căsătorit, nu şi-a luat... Adică, pur şi simplu, după cum relatează toate agenturile de ştiri şi aventuri de pe Frunzei, au hotărât să se aşeze unul lângă altul şi să stea până când aia-i va despărţi... ei fiind arhicunoscuţi drept adepţii cuplurilor romantice absolute, de tip Laura şi Petrarca, Romeo şi Julieta, Siegfried şi Crimhilda, Ion şi Maria... Desigur, din câte am aflat printr-un interviu la "cald", pe care ilustrul mire a binevoit să mi-l acorde după "ultima noapte de război şi prima noapte de dragoste", mister Neculai era şi e-n stare să recurgă la gestul lui Van Gogh, gestul cu urechea tăiată, numai şi numai să nu se rupă vraja, să nu se destrame ceastă imaculată şi straşnică pildă de iubire. Însă nu pot crede că acest Bel Ami din Ţiglina 17 riscă gestul, pentru că ştie să-şi dozeze dragostea zilnică şi, mai ales, nu-i place să fie-ntr-o ureche. Aşadar, plăcerea de a sta-n preajma "încurcatului" constituie o ademenire, o tentaţie, îţi vine să te repezi la el ca fierul la magnet, cum arată Caragiale în "Lache şi Mache". Întâlnirile cu domnia-sa reprezintă superbe lecţii de învăţătură şi civilizaţie, de respect şi comportament decent. Cine n-ar da o clipă ori un ceas din viaţă pentru a pătrunde în tainele unui cuplu teribil, sortit veşniciei, taine re/vărsate chiar din sufletul şi din trupul cestui om, căruia n-are ce-i mai face toată vremelnicia din lume?!... Sigur că da!... Iată, mă aflu în compania mirelui proaspăt "vopsit", la una mică şi cu fundul lat, cum i se spune băuturii din paharele pentru aristocraţi! El îmi povesteşte cum a salvat o frumuseţe de la moarte sigură, în cantina Liceului 3, la marginea dinspre noapte a serii, când cestei frumuseţi i s-a făcut rău la lingurică şi la cel de pe umeri, iar Nicolae, patronul din colţul cu femei fermecătoare şi bărbaţi feerici, şi el prezent la re/uniune, l-a rugat să sară benefic asupra doamnei umplute cu frumuseţea de mai sus!... Sigur că da!... Îmi povesteşte... şi io-s numai ochi şi urechi, să nu pierd vreun amănunt din teribila operaţiune umană a celui care, parol, asigură forţa şi stabilitatea emoţională în cartier!... Stai aşa!
Triumful şi statornicia lui Petrache Neculai (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
