Doamna şi domnul Aiurea muncesc de rup pământul. Asfaltul, adică. Nu-s singurii care se spetesc astfel, însă mi se pare că dumnealor trebuie luaţi drept exemplu de model. El, în special. Că-i tare săritor şi rapid şi dat în Pi (3,14)... Săritor la gâtul clientului, vreau să zic. Rapid în gesticulaţii şi-n frecat aerul cu vorbe contondente, cu expresii de gang şi cu priviri mai tăioase decât briciul bunicului său dus pe apa sâmbetei, că-n celelalte zile apa-i întreruptă pentru curăţenie şi reparaţii şi purificare şi slăvire... şi alte şi alte activităţi legate de apă. E dat în Pi (3,14)... adică-i constant în ură şi capacitate/forţă de jignire, nu-şi reprimă nici cât ai clipi vrednicia şi harul de a insulta, de a zvârli cu barda-n lună... în luna cea April, dar şi în Luna cea selenară, adică. Sigur că da! Nu?
Doamna şi domnul Aiurea (Mimi şi Gheorghe) muncesc de rup/mănâncă pământul. Asfaltul, adică. Muncesc într-un aprozar. Desfac ce se desface în aprozar, adică. Muncesc foarte greu. Cumpără mere cu 2 (doi) lei şi le vând cu 3 (trei) lei. Comerţ/efort capitalist, monşer! Vând pere aduse din Copacabana, usturoi din Mu Cin Ceai, busuioc din Tanganica, măcriş din Auckland, baraboi din sudul Australiei de nord, ridichi de (pe) luna în care tocmai a zvârlit cu barda şi aşteaptă s-o dea jos noaptea, însă tare mă tem că o să rămână fără bardă, dar şi fără satisfacţia/gloria pe care numai un ins dotat cu asemenea inteligenţă o poate avea... şi alte şi alte obiecte şi substantive dulci ori acre ori amare de pe suprafaţa Rotundului de apă şi lut. Sigur că da! Nu?
Da, merg în aprozar să-mi cumpăr pere. Îmi plac perele. Am verificat de foarte multe ori proverbul cu para mălăiaţă şi am constatat că numai un nătăfleaţă poate păţi ce-am păţit eu după ce am mers la aprozarul condus de domnul Gheorghe Aiurea, să-mi cumpăr pere. Cumpăr cel puţin două kilograme. Salivând, alerg la domiciliu şi încep să mănânc. Din lift încep. Prima pară-i rea. Rea tare. A doua-i ca prima. A treia-i ca primele două. Următoarele-s tot la fel. Sunt nervos. Nu tare, dar nervos. Cam cât poţi fi de nervos când constaţi că un Aiurea îţi ia banii pe gunoaie. Mă duc la aprozar şi încerc să-i povestesc măgădanului despre "plasa" cu perele. Nu apuc să-i zic/reproşez frumos nici măcar o sută de grame de cuvinte, că insul se năpusteşte la mine cu o canonadă de insulte, ale căror cauze n-am să le pricep niciodată. Cu ou şi cu oţet mă face! Că are şi din astea! Iartă-l, Doamne, că ştie ce face!
