Moto:
"Şi câinele, prieten bun cu luna,/ ham-ham! păzeşte fluierul de os...
tot mai bătrân, Ion sapă întruna/ fântâni adânci, cu gurile în jos,
să aibă apă cine-o fi să vină,/ în urma lui, pe singurul pogon...
e vinovat şi n-are nici o vină:/ Ion (în sat) e poreclit Ion...
Şi nimeni nu-i aduce nici o veste,/ că fiul său nu are bani de plic...
şade încet şi caută în zare/ la trenuri încărcate cu nimic!" (I.C.)
Demult... acum, acolo, în grădină,/ atent la Tot, atent şi la Nimic,
văz duhul mamei şi văz duhul tatei,/ îngenunchez cu sufletul şi zic:
văzduhul tatei şi văzduhul mamei/... (două altare vii într-un altar)...
leagănă psalmi cu aripi şi adună/ de scris şi de citit, să am habar,
să mă întorc, mai deseori, acasă,/ cu tot ce am, cu tot ce n-am avut,
cu ochii mari de dor şi admirare,/ cu trenul care (încă) nu-i trecut!
Ei mi-au luat bilet pe toată viaţa,/ loc rezervat la geam, clasa întâi,
să-i văd pe deal, cu sapa şi lopata,/ cum desenează ultimul "rămâi",
cum desenează pâine pe zăpodii.../ cum sprijină biserica din sat,
să nu se sfarme ziduri şi credinţă,/ şi sfinţii să nu cadă în păcat...
şi cum se duc încet (pe) la morminte,/ să ştie dacă, unde, ce şi cum
s-a petrecut şi (încă) se petrece/ cu mort şi praf şi pulbere şi scrum!
Acum... demult, acolo, în ogradă,/ îngenunchez cu sufletul şi zic:
daţi-mi iertare, daţi-mi şi osândă.../ îmi pare mică raza la covrig,
şi aria iubirii mi se pare/ puţină, tristă, searbădă, prea-n scurt
ca să mai cer lumină de la orbul/ alienat şi strigător la surd...
şi aria tăcerii se destramă.../ pun Totu-n carte şi pun cartea-n plic...
mă dor genunchii, mă apasă cerul,/ mă pregătesc de marele Nimic!
Acolo... în ogradă şi-n grădină/ cu Tot şi cu Nimic, demult... acum,
icoana mamei şi icoana tatei/ stau singure, la margine de drum:
o mamă purtătoare de iubire,/ şi-un tată purtător de biruinţi,
opinci, casâncă, bertă şi pestelcă,/ trudă şi lacrimi fără de arginţi...
aceasta-i bătătura părintească:/ lutul din ce-i şi lutul din ce-a fost
biletul meu înspre copilărie.../ în rest: pe dinafară, pe de rost...!
Un dus întors, o arie înaltă:/ punct zero (a)sfinţit de buni nebuni...
acesta-i locul meu de închinare/ şi asta-i cartea mea de rugăciuni!
