Vino-n sufleţirea mea,/ că afară-i frig şi plouă...
te aştept cu ochii mari/ şi cu mâinile-amândouă,
te aştept şi te primesc/ lângă teiul de la poartă,
tei adus de tatăl meu,/ tocmai de la marea moartă
când era o mică vie,/ când s-a dus (acolo) tata
ca să îmblânzească drumul/ mântuirii, cu lopata,
şi-a primit răsplată puiul/ cestui tei de la femeia
care l-a făcut pe domnul/ şi-a eliberat scânteia
ştergătoare de metehne,/ iertătoare de păcate...
vino, e un tei de veste,/ plin cu păsări cumsecade,
şi înalt până la domnul/ dus (acolo) să aştepte
îndreptarea celor strâmbe,/ îndoirea celor drepte,
să se-ntoarcă înc-o dată,/ înc-o dată, înc-o dată...
şi să dreagă drumul tatei:/ dumnezeul cu lopată...
şi să dreagă drumul mamei:/ dumnezeie de mereu...
teiul tatei!... şi al mamei!.../ şi al sufletului meu!
