Să dorm niţel... fiindcă, vorba aia, degeaba mă scol cu noaptea-n cap şi cu ziua la glezne, degeaba mă ridic pe oase la cântatul porumbacului haiduc, dacă nu-s bun de nimic, dacă plec şi risc să adorm în timpul mersului, nu?
Sigur că da! Nu strică oleacă de somn profund, fără visuri! Somnul scuză mijloacele, linişteşte/organizează fizicul şi chimicul omenesc, dar aşează şi gărgăunii pe linia de start, pune şi imaginaţia pe calea cea dreaptă, deşi cărarea spre Dealul Ciorii e nedreaptă, doldora de râpi şi coaste, plină cu surprize de tot felul!... Prin urmare, gata, mă întind pe prispa cu iarbă, pun ochii pe Cloşcă, dau pleoapele-n jos şi cred că adorm! Cred... însă gânduri paranormale mă proiectează într-un metafizic insolit, mă zvârle departe şi într-o sarabandă năucitoare de visuri, la discreţia levitaţiei fără precedent în istoria închipuirilor mele!... Visez vreo două-trei zile şi nopţi fără nici o întrerupere! "Realizez" plutirea aceea dumnezeiască, măreţia, deplasarea fără obstacole, des/prinderea de aer, mângâierea văzduhului pe/cu aripile unui clar/obscur de catedrală! "Realizez" trecerea peste toată Cunoaşterea Lumii şi peste toată Lumea Cunoaşterii de după Leagăn şi de dinainte de Prohod! "Realizez" că pământu-i lipit de obrazul cerului... sau ceru-i lipit de obrazul pământului... sau amândouă se apropie de plutirea-mi bizară, să mă strivească, ori să mă avertizeze că n-am să realizez nimic, niciodată, şi că "stau" la cheremul unui mare Nimic devastator, dar minunat!... Şi încep să văd cum se apropie teiul mână-n mână cu femeia, cum se apropie şi se opresc la poarta după care-i prispa unde dorm! Şi încep să aud: "Iată-mă, am venit, m-a adus teiul de mână!/ sunt gata să-mi spui cine eşti! eşti gata să-ţi spun cine sunt?/ hai, spune-mi că nu mai stai lângă lumea păgână!/ şi spune-mi că mergi să mă ascunzi şi să te ascund!// Eu nu-s aceea pe care n-ai găsit-o niciodată!/ eu sunt acea pe care n-ai căutat-o mereu!/ lângă tei m-a făcut mama mea minunată.../ şi stau lângă el, şi stau cu el... şi el este singurul şi primul şi ultimul meu!// El este dumnezeul, numai el, nu poate fi altul/ în lumea de aici şi în lumea din altă parte!/... Şi numai el poate fi adâncul, şi numai el poate fi înaltul!.../ Hai, dă-te jos din vis, dă-te jos din somn şi uită-te bine!/ aşa am ajuns la aici: din nimic în nimic, din clipă în clipă şi din carte în carte!//... Şi dacă n-ai să mă găseşti pentru că nu m-ai căutat fără oprire,/ pune plâns la rădăcina teiului... seamănă cu tine când ai să vrei să fii mire!"//...
CITEŞTE ŞI: Şi văd cum stă sub tei fără oprire (V)
