Cum scriam în ziarul de ieri, încep binecuvântarea cerută de Maria înainte de a sorbi şampania inaugurală a celei mai bizare poveşti de iubire lângă tunel. Plin ochi cu emoţii incendiare şi cu ochii pe reclama scrisă pe rochia-i galbenă cum numai Van Gogh şi-l poate imagina şi nemuri pe pânză, îi recit (cu voce din ce în ce mai tremurată) „Rugă de scriitor”, psalmul al doilea: „Dac-ai văzut aseară-n geam, aşa, un fel de rugăciune/ cu linii care amintesc ce fascinantă geometrie/ trecu prin sânul mamei tale domnul de-a pururi Dumnezeu,/ înseamnă că vei înţelege cum mă lovesc de soare-apune/ şi mă întorc unde-un poet cu mânurile tale scrie/ despre nimic şi despre tot, despre ce-a vrut sufletul meu/ când chiar a nins şi-a viscolit pe lungul talelor picioare/ fiindcă sângerau cumplit prin mari infernuri şi sahare!/ Am auzit că n-ai văzut, că nu mai ai nici timp, nici vreme,/ de când te-ai dus să dormi încet, sub scâncete de crizanteme!”...Tac. Tace. Mi-i frică să-i spun ce am de gând cu ea. Mai degrabă mă interesează şi sunt foarte curios pentru ca să aflu ce are ea de gând cu mine. Măiculiţă, ce descoperire şi ce descântătură poate fi/este blonda sub acoperire! Ce minunătură femeiască lângă tunel!...Dar nu spune nici o vorbuliţă! Scoate o lacrimă din ochiul stâng şi-o rostogoleşte-n cupa cu şampanie! Şi eu! Ciocnim şi bem! Face cafea pe un reşou clasic, rotund şi mititel ca o turtă! Nu mă întreabă dacă beau ori nu beau, dacă fumez ori nu fumez! Beau cafea şi fumez tutun, chiar dacă m-am apucat de lăsat în urmă cu aproape cinci ani, când am făcut atac de cord pe Domnească şi m-a cules o ambulanţă de lângă Episcopie şi m-a dus la Urgenţă. Fumasem cel puţin şaizeci de ţigări în ziua aceea, eram înfundat (ca un bageac de casă părăsită) cu nicotină şi cafeină. Doctorul m-a legat de monitor şi mi-a zis foarte serios, mai ales că nu mă aflam pentru prima dată în asemenea hal: „Scriitorule, dacă se îndreaptă şi piuie linia de pe ecran, însemnează că eşti numai bun de subsol! Jură că nu mai fumezi!”...Sigur că da! M-am apucat să nu mai beau tutun! Însă, iată, acum şi aici, lângă bruneta asta de pică, calc pe jurământ! De dragul ei! De admirare fără precedent! Mă încearcă un entuziasm asemănător cu „eroismul tragic al îndrăzneţilor care vor să treacă oceanul cu înotul”, cum adevărat grăieşte şi scrie Octavian Goga!...Bem cafea şi fumăm! Mai bem şi şampanie! Tace! Tac! Întinde mâna stângă şi mă roagă să-i citesc/ghicesc în palmă! Oare de unde ştie că mă pricep la chiromanţie? Oare nu cumva...din cauză că vrea să ne atingem?...Stai să vezi!
Blonda sub acoperire mă duce cu preşul Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
