„Am un prieten care nu are nici un prieten!” - aşa îmi şopteşte (de fiecare dată) scriitorul (şi prietenul) meu amărui. Şi nu numai atâta îmi spune. Chiar îmi zice şi „mor, deci exist!”... Mergem pe stradă, ne târcolesc amicii şi duşmanii. Mă uit frumos la sărmanii de ei. Se uită frumos la sărmanii de ei. Şi tot la fel îi şoptesc (şi eu) lui. Nimic mai trist şi mai adevărat. Nimic mai adevărat şi mai trist!
Împreună, de câte ori dă dezlegare cel de Sus ori cel de Jos, îl facem pe dracu-n patru, ori îl facem ghem, şi mergem la una mică, ori la una mare, aşa, pe vorbă dulce (mult aduce)... ori pe datorie. Şi începem să scormonim literatura. Dar nu numai literatura. Scormonim şi amantele. Le scormonim cu sintagme sublime şi cu madrigale în metru antic şi modern. Cu autopersiflare umblăm la dumnealor. Poate-poate găsim vruna să ne împletească sicrie!
Deseori, nu (ne) răsare nici o bacantă în cale. Sunt din ce în ce mai rare şi mai scumpe la re/vedere. Rareori, ne strânge câte una, ori câte două, încet şi blând. Ca şi cum am fi într-o noapte cu lună de miere. De mâna care scrie despre ele ne strâng. Şi de sufletul călcat şi îmblânzit, dar şi părăsit „precum în cer, aşa şi pe pământ”!
Desigur, iată, îl invidiez, tare îl mai invidiez pentru blonda aceasta! Desigur, mă roade invidia şi pentru bruneta aceasta! Fiindcă fiecare are un prieten care (nu) are un prieten! Numai noi nu avem nici unul!... Şi basta!
Arareori, se aude cum ne bate gândul câte o idee. Adeseori, nu ne bate gândul nimic. Nu-i nimic! - zicem. Ce bine-i că nu ne mai bate gândul (cu) nimic! Şi ce bine-i, Dumnezeule, aşa, fără nostalgii, fără fascinaţii, fără proiecte, fără visuri! Ce minunat e numai să păşim pe strada asta, pe strada cealaltă...şi să vedem cât de deştept şi cât de ignorant este Marele Nimic!
„Am un prieten care nu are nici un prieten!”... La fel îmi spune (şi el) mie. Dacă nu murim, nu-i aşa că nu existăm?... Te salut, scriitorule amărui! Şi te aştept să mergem prin urechile acului, să trecem prin inel! Te rog să nu vii singur! Te rog să vii cu „maşina de distrus tot”! Să iei şi „fetiţa cu brichetă”! Şi să mergem, să mergem, să tot mergem... ziuă de Orice până Oricând! Fiindcă ne strigă precum sirenele pe Ulyse! Fiindcă ne aşteaptă o „viaţă de schimb”!... Şi nu ne aşteaptă aşa, cu mâinile goale! La porţile Troiei, ca pe nişte victorioşi împotriva noastră, este gata să ne primească domnişorul Orfeu cu lira, domnişoara Melpomene cu pâine şi sare... dar şi Învăţătorul, să ne facă vin din apă şi să ne arate Calea spre Deşertăciunea următoare!
