S-au dus vremurile frumoase. Parcă prea repede s-au dus. S-au dus pentru că nu am ştiut să avem grijă de ele, să le păstrăm cu sfinţenie. Acum, când se vede ce fără dumnezeire se desfăşoară în fiecare clipă, la fiecare pas şi pe oricare stradă, cum să mai speri în cumsecădenie? Cum să-ţi mai permiţi să mergi cu iubita în parc, noaptea, la plimbare, când tot soiul de şmecheri dezmăţaţi şi teribilişti şi ostentativi îţi suflă fum de ţigară în nas, te scuipă în bunul simţ şi-n felinare? Şi nu poţi să-i ocoleşti pe alde "toţi o apă şi-un pământ", fiindcă-s foarte mulţi, dar... (ştiţi dumneavoastră vorba domnului Lăpuşneanu, răsucită, nu?)... Nu poţi să-i ocoleşti nici în autobuz, nici în tren, nici în avion, nici în rai, nici în iad. Îţi vine să crezi că-s făcuţi de aceeaşi mamă, care n-a avut ce face. Te mângâi cu gândul că nu vei mai fi printre vii când aceşti fanţi vor ajunge „mari”, stăpâni pe apă şi pe uscat, când aceşti bolnavi de sfânta Lene şi de marele mucenic Somn îşi vor arăta colţii pe care şi-i ascut (acum) în laboratoarele visărilor artificiale, în tot felul de aiureli şi apucături moderne şi digitale, în iureşul şi-n sensul malign al unui jemanfişism păgubos, periculos, mizerabil şi contagios!
Aşadar, n-ai decât să călătoreşti în timp, înapoi, tocmai atunci... când şcoala era şcoală, iar nu teren de fotbal şi de paradă a modei... când părinţii erau părinţi, iar nu nişte spectatori/observatori pasivi ai „spectacolelor” oferite de „sacrele” şi „imunele” lor progenituri... când fiecare om, de la mic la mare, ştia ce înseamnă şi cu ce se „mănâncă” „cele douăsprezece munci” moştenite de la eroul Ahile şi puse în aplicare pe deal şi pe vale... când respectul era respect, iar toţi şcolarii de toate vârstele şi de toate gradele nu zvârleau cu biscuiţi după oamenii de catedră şi nu tândăleau la una mică ori mare cu tot felul de filfizoni, săriţi şi haimanale. Atunci, şi numai atunci, fiecare avea loc de muncă, fiecare avea şi îndatoriri, nu numai drepturi, cum acum. Fiecare adult nu stătea şi nu behăia toată ziulica şi toată nopticica la bufet, nu sprijinea gardurile şi pereţii, nu fluiera manele şi alte panarame-n grădină, în ogradă şi pe drum, nu mergea-n şlapi la nuntă, la botez, la primărie, la poliţie, la biserică, la partid şi la guvern!
Ce să se schimbe? Ce mentalitate şi ce discernământ pot avea nişte buchirisitori de tabloide cu sânge, cu vedete răsuflate şi cu tot felul de cancanuri numai bune pentru zvârlit la tomberon? Ce să primenească nişte fanatici ai telenovelelor şi nişte spărgători de seminţe? Fundaţia-i proastă! Sistemu-i prost!... Publicitate: în Cluj, varza-i mai ieftină decât în Galaţi!
