Unde-ai făcut Revelionul, amanta mea cu trei niveluri?...
(eşti prea parşivă şi sublimă ca să-ţi reziste vrun dârlău)...
Mi-ai sigilat entuziasmul şi uşile de la mezeluri...
şi ai plecat în Campobasso, fără să spui măcar „letz go”!
Te doare-n cot că (pentru tine) mă ţine pe uscat... nevasta,
mă suspectează poliţiştii că l-am făcut pe dracu’... ghem!…
Ca mâine vor veni ortacii să-mi ia, să-mi cerceteze ţeasta,
să mă transforme în huilă, în substantiv „a la bonne femme”!
De ce, suveica mea virgină, te-ai dat cu şuţii şi springarii
şi m-ai lăsat s-o iau în barbă de la tâlhari, de la escroci?...
Ei m-au condus cu papagalul, apoi mi-au găurit gumarii...
tu umbli-acuma ca o cutră şi ca o doagă printre dogi!
Ai zis: tu eşti prea fantomatic, nu vrei să bagi la tărtăcuţă
c-aşa vor muşchii lui Cutare, aşa-i sub „greutatea” lui...
cămaşa ta din manuscrise-i a cincea roată la căruţă...
cămaşa mea de fată-mare suportă „yes”, şi „si”, şi „oui”!
Ai zis... şi ai plecat la naiba, să faci Revelionul bine...
amanţii fără frontiere să te cinstească... doar tu eşti
cea mai frumoasă femeiuşcă, fără păcat, fără ruşine...
mai mult decât orice Ileană peste splendoarea din poveşti!
Am fost şi îs îndreaptă-lemne, am fost şi îs repară-piatră...
şi am făcut Revelionul, râzând pe-o lamă de cuţit...!...
Eşti bună, fă, ca o friptură cu gogoşari... şi cu salată...
eşti scumpă, fă, ca o brichetă când am ţigări, şi n-am chibrit!
Am fost şi îs cel care şade într-un Cuvânt, până departe...
ai fost şi eşti cea care pleacă fără cuvânt, nitam-nisam...!...
Eşti in/utilă ca o Viaţă, eşti im/portantă ca o Moarte,
eşti dată-n Veci prin Poezia, prin Lutul lui Omar Khayyam!
Dar las-că treci tu pe la poartă... ţi-arăt eu ţie Campobasso!...
(nu vezi că nu pot să mă apăr decât cu subiectul tău?)...
Te rog să laşi la barieră... pontoarca!... vino, plimbăcioaso!...
la mine toate sunt deschise... hai, colombina mea... letz go!!!
