Cu ton scăzut şi protector, moş Mutelcă ne întreabă pe fiecare dacă mai suntem amăgiţi, dacă mai răsuflă vreo urmă de iluzie prin sufletele şi trupurile noastre fisurate/sfărmate de asaltul campionilor la finalizarea Turnului Babel. Sigur că nu! Nici cea mai mare amăgire nu poate face faţă unui asemenea atac furibund! Numai şi numai dezamăgire! Oare-i mai bine aşa? Moş Cherpedin dă din mână a lehamite, zice că trebuie măsuri urgente pentru stoparea cestui pericol iminent şi pentru responsabilizarea celor care au distrus şi distrug sănătatea publică, dar şi a celor care sunt plătiţi să apere şi să păzească echilibrul psihic general, dar nu vor, sau nu pot, sau nu ştiu, sau fac parte din cârdul „legal” al teroriştilor de bloc şi de cartier, din şleahta celor care au fost născuţi fără elementul principal al anatomiei omeneşti: bunul simţ!
Ne suim în autobuzul 104, sau în 102, sau în 22, sau în oricare! E oră de vârf! Aglomerat, adică! Aici, în aceste dreptunghiuri mobile murdare, nesimţirea-i la ea, acasă! Locurile-s ocupate de viitori îndepărtaţi bacalaureaţi rupţi de ostenire, cu cabluri în urechi, cu ochelari de cal, cu indiferenţă crasă la purtător! Nici nu vor să vadă şi să audă că vro zece-cincisprezece bătrâni şi bătrâne abia îşi mai duc zilele pe picioare, abia mai rezistă în hurducăturile şi zdruncinăturile cestui autovehicul de cărat „inteligenţi” în comun! Bineînţeles, cest comportament al cestor şcolari partizani ai formulei „care pe care” este asociat de „minune” cu „muzica” răcnită din difuzoarele aflate la îndemâna şi la prostul gust al marelui Şofer! Pe A. Ghiuţă-l pune Sarsailă să observe amănunţit şi să zică: „Domnule elev sârguincios, fii amabil, te rog, şi fă schimb de locuri cu bătrânica de lângă tine, că abia mai stă pe picioare, sărmănica!”... Nici vorbă de văzut, de auzit, de rezolvat! Biata femeie coboară la prima staţie şi pleacă încolo, fără ţintă... poate găseşte şi vreun elev normal, respectuos, înţelegător... nu numai din ăştia făcuţi printre etaje, nu numai din ăştia necâştigători, nu numai din ăştia cu encefalul ajuns terci de atâtea manele, hiphapuri şi alte idioţenii la „modă”!
Coborâm în centrul Noului Galaţi! Chiar în mijlocul centrului! Intrăm pe o alee din Parcul cu numele lui Mihai Eminescu! Nişte alţi elevi, chiulangii, probabil, stau pe bănci, sparg seminţe şi scuipă cojile la întâmplare! Nu mai avem curaj (şi nici destulă delicateţe) ca să le atragem atenţia! Cherpedin se înfurie olecuţă, se duce lângă statuia Poetului şi începe să recite sonetul „Ai noştri tineri”!... Nu-i aşa că şi dumneavoastră, domnilor cititori, ştiţi această poezie?... (continuarea, în ziarul de mâine)...
