Aventuri cu Maria de la Frizerie

Scris de Ion Zimbru

Sâmbătă, 09 Iulie 2016 00:00

Pot să spun cu toată sinceritatea şi cu toată responsabilitatea şi argumentaţia din partea de sud a Moldovei de nord că Maria de la Frizerie-i o alcătuire mortală, o femeie după care au dat colţul o droaie de cicisbei, un morman de libidinoşi şi o mulţime de pierde-vară, pierde-toamnă, pierde-iarnă, pierde-primăvară, pierde-tot! Are cam cincizeci de kile cu tot cu salariu...cam o sută şi optzeci şi unu de centimetri pe înălţime, când merge...şi tot atâta, când doarme...cam aproape doi metri pătraţi...ochi verzi ca leuşteanul-trufanda...păr negru ca pana de mierlă cu cucul plecat la muncă-n Anglia...bărbat şofer pe automobilul domnului director secund al A.M.V.C. – Atelierul Mobil de Vopsit Ciori...băiat student numărul Unu la F.Î.S.I.O.D. – Facultatea de Înalte Studii Inferioare în Orice Domeniu...o mâţă neagră, care nu face „miau!”, ci „mi-au!”...apartament cu patru camere, adică sufragerie, dormitor, cameră de bicicletă şi cameră de luat vederi! Mai are şi o soacră moartă după castraveţi...adicătelea a mâncat castraveţi cu lăcomie şi s-a înecat accidental! Mai are şi un socru nebun de legat după fotbal clipă de clipă...adică, la mormântarea nevestei sale, s-a dus la cimitir cu căştile-n urechi şi cu tableta-n ochi, să vadă meciul în care România nu a vârât nici un gol, deşi fiecare jucător avea mingea lui, iar portarul advers dezlega integrame!...În fine, pot să mai spun că pe Maria de la Frizerie n-am cunoscut-o la frizerie, ci la un Centru care cumpără păr mixt...adică Splendoarea venise cu vro câţiva saci de păr permanent, să-l vândă şi să-i cumpere feciorului role şi şlapi! M-am lipit şi m-am îndrăgostit de ea cu aşa mare viteză, încât era cât pe ce să nu pot frâna când m-am repezit la ea s-o ajut la păr! Desigur, n-am stat pe gânduri, am răpit ceastă frumuseţe răpitoare şi am dus-o tocmai la stâna din Dealul Ciorii, pentru ca să-mi tundă oaia şi berbecul rămas moştenire de la socrul soţiei mele! Nu a vrut să nu meargă! După tundere, am aşteptat să răsară Luna veche, că aia nouă s-a pălit de când încă nu se inventase bigudiul şi răspărul...şi i-am declamat pe malul râpii un madrigal scăldat în dulceaţă de cireşe amare! Şi nu numai că i l-am recitat ca un romantic scăpătat din şuruburi, dar i l-am şi scris pe spatele gol, că pe faţă nu era netedă! Aşa i-am scris: „iar trupul tău care mi-i astăzi cel mai iubit dintre limanuri/ va fi un biet urcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri”! Acum, ne întâlnim în fiecare seară, se dezbracă, o citesc o dată, de două ori, de câte ori vrea...apoi pleacă acasă fiindcă, zice, cunoaşte o sumedenie de iubitori ai lui Omar Khayyam...şi mulţi dintre ei vor s-o înveţe pe dinafară! În acest fel simplu, Maria de la Frizerie a devenit un fel de manuscris(ă) din ce în ce mai îndrăgit(ă)! Şi cum să nu visezi mereu această fenomenă?