Pot să spun cu toată sinceritatea şi cu toată responsabilitatea şi argumentaţia din partea de sud a Moldovei de nord că Maria de la Frizerie-i o alcătuire mortală, o femeie după care au dat colţul o droaie de cicisbei, un morman de libidinoşi şi o mulţime de pierde-vară, pierde-toamnă, pierde-iarnă, pierde-primăvară, pierde-tot! Are cam cincizeci de kile cu tot cu salariu...cam o sută şi optzeci şi unu de centimetri pe înălţime, când merge...şi tot atâta, când doarme...cam aproape doi metri pătraţi...ochi verzi ca leuşteanul-trufanda...păr negru ca pana de mierlă cu cucul plecat la muncă-n Anglia...bărbat şofer pe automobilul domnului director secund al A.M.V.C. – Atelierul Mobil de Vopsit Ciori...băiat student numărul Unu la F.Î.S.I.O.D. – Facultatea de Înalte Studii Inferioare în Orice Domeniu...o mâţă neagră, care nu face „miau!”, ci „mi-au!”...apartament cu patru camere, adică sufragerie, dormitor, cameră de bicicletă şi cameră de luat vederi! Mai are şi o soacră moartă după castraveţi...adicătelea a mâncat castraveţi cu lăcomie şi s-a înecat accidental! Mai are şi un socru nebun de legat după fotbal clipă de clipă...adică, la mormântarea nevestei sale, s-a dus la cimitir cu căştile-n urechi şi cu tableta-n ochi, să vadă meciul în care România nu a vârât nici un gol, deşi fiecare jucător avea mingea lui, iar portarul advers dezlega integrame!...În fine, pot să mai spun că pe Maria de la Frizerie n-am cunoscut-o la frizerie, ci la un Centru care cumpără păr mixt...adică Splendoarea venise cu vro câţiva saci de păr permanent, să-l vândă şi să-i cumpere feciorului role şi şlapi! M-am lipit şi m-am îndrăgostit de ea cu aşa mare viteză, încât era cât pe ce să nu pot frâna când m-am repezit la ea s-o ajut la păr! Desigur, n-am stat pe gânduri, am răpit ceastă frumuseţe răpitoare şi am dus-o tocmai la stâna din Dealul Ciorii, pentru ca să-mi tundă oaia şi berbecul rămas moştenire de la socrul soţiei mele! Nu a vrut să nu meargă! După tundere, am aşteptat să răsară Luna veche, că aia nouă s-a pălit de când încă nu se inventase bigudiul şi răspărul...şi i-am declamat pe malul râpii un madrigal scăldat în dulceaţă de cireşe amare! Şi nu numai că i l-am recitat ca un romantic scăpătat din şuruburi, dar i l-am şi scris pe spatele gol, că pe faţă nu era netedă! Aşa i-am scris: „iar trupul tău care mi-i astăzi cel mai iubit dintre limanuri/ va fi un biet urcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri”! Acum, ne întâlnim în fiecare seară, se dezbracă, o citesc o dată, de două ori, de câte ori vrea...apoi pleacă acasă fiindcă, zice, cunoaşte o sumedenie de iubitori ai lui Omar Khayyam...şi mulţi dintre ei vor s-o înveţe pe dinafară! În acest fel simplu, Maria de la Frizerie a devenit un fel de manuscris(ă) din ce în ce mai îndrăgit(ă)! Şi cum să nu visezi mereu această fenomenă?
Aventuri cu Maria de la Frizerie Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
