Pe strada Gării, la o mie unu bis,
colţ cu Iertării, azi, la zece, s-a deschis
o sală mare...(cea mai mare!)...să se vadă
şi să ajungă pentru orice mascaradă!
Am fost şi eu c-o văduvioară din hailaif,
şi cu lavandă şi cu morgă şi cu ştaif...
apoi, la dans, nerod cu şcoli inferioare,
i-am zis ailăviu ş-am călcat-o pe picioare!
I-am sugerat un pas în doi, tiptil, uşor...
(să nu ne-audă alde crucea mamei lor)...
şi un sărut involuntar în noaptea largă...
(să nu se prindă alde lady/mister fleoarcă)!
A zis că vrea acum şi-aici...a zis aşa:
suntem mascaţi, nu ne cunoaşte nimenea,
şi-i şi tentant, şi e şi cool, şi nu se ştie
când vom mai fi-ntr-această tragicomedie!
Okei! olrait!...mai bine risc decât să pierd,
mă izmenesc şi graseiez ca un expert:
eşti purtujur a moa, subtilă văduvioară...
aplombul tău mă face praf, mă înfioară!
Şi dă-i şi luptă...(cum zicea un personaj
trăsnit, celebru, sec, hulpav după mişmaş)!...
Ce sclifoseală-n jur, ce rânjete bizare,
şi ce grimase-n huruieli demascatoare!
Sigur că da...ne adunăm şi ne privim
ne/dumiriţi şi cu figuri de ţintirim:
cum am putut, în ceastă lume suspicioasă,
să ne uităm mintea şi măştile acasă?!...
Pe strada Gării, la o mie unu bis,
colţ cu Iertării, s-a sfârşit ultimul vis,
astăzi, la zece!...Oare (nu)-i molipsitoare
descoperirea din minciuna următoare?
