Sigur că da! Pauză! Mare! Aşa, ca la Masa de Adio! Aşa, ca după o dumirire! Ca după o jumătate de dumirire, adică! Mai este de citit! Marea Înfăţişare nu-i mică! Este exact cât trebuie! Exact cât îi trebuie fiecărui următor/muritor la „picioarele” Şarpelui Preasfânt! Adică la „picioarele” Înţelepciunii, nu? Adică în faţa Supremului, nu?...Da, sigur că da! Pauză de gândire, de „studiere” şi de Ospătare! Ultimul Ospăţ! Cu de toate! Să mă satur...după atâta Foame şi Sete şi Păcătuire de-o Viaţă! De-o Viaţă, spun? Care Viaţă? Ce Viaţă? Cine-mi poate garanta că-i Viaţă această Stare din această Clipă?...Doamne, ce Ospăţ! Şi ce Indiferenţă pot avea-n proximitatea Marii Înfăţişări! Şi Veşnicia stă degeaba-n salcâmul lui nea Ion Emil Batog! Iar eu ascult următoarea jumătate din Psalmul Deşertăciunii! De parcă nici n-aş avea de executat o Pedepsire de Sine!...Din zarzărul cât clopotniţa, cucul zice cu! de douăsprezece ori! E ora douăsprezece! N-am încotro! Ascult astfel!
„Vei trăi, vei muri, de o mie de ori şi o dată!/ În oul hermetic dormi nenăscut!/ Un ghem de mătase albastră e oul acesta,/ sferă de aur şi de azur, nemărginită! Şi, totuşi, firul mătăsii are-o măsură ce e hotărâtă!/ Tu asculţi ca prin vis, Ursa Mare o contempli, ciclul ei îl socoţi, graţie multă primeşti, naşterea ta e la capăt!”//...Lungă vreme în tăcere am stat!/ Constelaţii multiple săvârşeau căi simbolice şi de neînţeles!/ Am mai întrebat: „Cine sunt”...”Eşti oricare altul, mi-a spus, îmbrăcat în oţel, în uraniu, în blănuri de fiare!/ Inima ta plânge cu dor după Dânsa,/ aceea pe ca nu o cunoşti!/ Firul de praf peste care tronezi a fost leagănul ei!/ Nu te ştii şi nu-ţi poţi aduce aminte de tine,/ mereu nenăscut!/ Paserea Phoenix cloceşte eonul rotund!/ Încurând ai să fii!”//...Constelaţia Lirei şi Ursa luminau cu putere/ deasupra/ văgăuni întortocheate în Intermundiu!/ În văgăuna ca o ureche am mângâiat asiatele strune!/ Imnul străvechi l-am intonat/ şi la urmă am auzit glasul Ei:/ „Mai dulce ca mierea e limba aceasta, Şarpe Preasfânt!”, am vorbit, „niciodată nu voi uita-o pre Dânsa!”/...Am mai întrebat: „Tu eşti Pitagora?”/...Nu mi-a răspuns!/ „Tu eşti Ilie?”/...Nu mi-a răspuns!/ „Tu exişti?”/...Tăcere!”//...
Zic: „Domnule epitrop, e Vremea! E Timpul! Nu se mai poate! Gata! Comândul mi-ajunge până la Naşterea următoare! Plec!”...Zice: „Am spus eu să stai? N-ai uitat nimic?”...(Stai să vezi!)...
