Sigur că da! A sosit Vremea şi Timpul respectării Cuvântului dat! A sosit Nota de Plată a rămăşagului pierdut! Înainte de despărţire, eforul se uită la mine şi-mi propune o agheasmă mică, trasă de două ori! Nu pot pentru ca să-l refuz! Vorba aia: cum să nu poftesc ultima picătură dumnezeiască pe Pământ? Vorba aia: nu poate şti nimeni dacă în Infern ori în Paradis funcţionează agheasmatarul! Prin urmare, nea Ion Emil Batog aduce un vas de-un litru cu licoarea trecută zdravăn prin busuioc şi vehement cântată de Preotul Unu şi Preotul Doi! Epitropul zice că nu bea, deoarece el a câştigat prinsoarea, nu a pierdut-o! Beau singur! Şi tac! Lăcomesc! Bună tare apa asta sfinţită! Cică-i din aia Mare, rămasă tocmai de la Bobotează! Se aude cucul! De şaptesprezece ori se aude! Care va să zică...e ora şaptesprezece, trebuie să înceapă slujba de Vecernie...şi eu încă n-am dat nas în nas cu Veşnicia din salcâm! Nea Ion tace foarte serios! Îi fac semn că plec! Şi-i urez seară bună şi noapte cât mai liniştită! Mă ridic! Aşa, ca şi cum urmează să nu se întâmple nimic! Ca şi cum mă duc la Bibliotecă, nu dincolo de Capăt! Ca şi cum mă duc la întâlnire cu Starea Terestra, nu cu Starea Celesta! Mă ridic! E ca şi cum mă înalţ, parcă! E ca şi cum Cineva/Ceva mă a/trage în Sus!...Nea Ion mă opreşte şi-mi spune că vrea să-mi recitească cea mai frumoasă Poezie despre Plecare! Cică o ştiu! Însă, în momentul acesta, alta-i Revelaţia, altfel voi primi Mesajul! Şi-l ascult! „Nu am, moarte, cu tine, nimic,/ eu nici măcar nu te urăsc/ cum te blestemă unii, vreau să zic,/ la fel cum lumina pârăsc!// Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi/ de-ai avea mamă şi-ar muri,/ ce-ai face tu şi cum ar fi/ de-ai avea copii şi-ar muri?!// Nu am, moarte, cu tine, nimic,/ eu nici măcar nu te urăsc!/ Vei fi mare tu, eu voi fi mic, dar numai din propria-mi viaţă trăiesc!// Nu frică, nu teamă/ milă de tine mi-i/ că n-ai avut niciodată mamă,/ că n-ai avut niciodată copii!”//...Dinspre zarzărul cât clopotniţa nu se mai aude nici un cuc! Cred că a încremenit (şi el) ascultând această Poezie genială a lui Grigore Vieru! Dinspre clopotniţa cât zarzărul se aude dangătul de chemare la Vecernie, dar şi dangătul de Plecare a mea după Grigore! Şi chiar plec! Spre creangă! Spre creanga plină cu păsări păsătoare şi cuiburi ca nişte candele strigătoare la Cer!...Sigur că da! Nu?...După câteva minute, nea Ion Emil Batog aude o bufnitură asemănătoare cu aceea a unei greutăţi atingând pământul în cădere!...(Stai să vezi!)...
Un rămăşag pierdut şi o execuţie ratată (IX) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
