Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închidă ori să deschidă ce vrea! Şi cică să nu fii convins că trebuie acordată mai multă Atenţie cestui Stăpân! Şi cică să nu te consideri literalmente Sluga propriei tale Stele!... Sigur că da! Nu se poate Altfel! N-ai cum să te joci de-a Steaua! N-ai cum să păcăleşti Lumina! Şi nu găseşti în tot Infinitul nici un locşor infinitezimal, în care să te ascunzi ca un hoţoman, să stai la pândă până trece toată Veşnicia... ş-apoi să te apuci de trăit! În ceastă Nemărginire n-ai nici o posibilitate să scapi nici de Viaţă şi nici de Moarte! Prin urmare, nu-i mai bine să fii deştept şi s-o faci pe prostul, decât să fii prost şi s-o faci pe deşteptul, cum zicea bătrânul meu Tată, purtător de Hârleţ şi de Biruinţă? Prin urmare, nu-i mai corect să batem până ni se va deschide, decât să forţăm uşi... descuiate?...
Să ştii că-mi dă melatonina-n foc! - anunţă Marghioala. Vrei să dormi? - zice Costică. Ai vreun remediu? - întreabă vădana. Vreau să-ţi scriu şi să-ţi îngân un psalm despre hoţul Ioan Botezătorul! Eşti de acord? - glăsuieşte văduvul. Sigur că da! E-aşa des în calendar acest sfânt, încât chiar mi se pare că i-a săpat pe alţi sfinţi şi le-a furat locul! - conchide femeia. Moşneguţul scoate celebrul Catastif al Nemuririi şi începe să scrie şi să-şi îngâne psalmul despre cel mai important Ioan al Cerului şi al Pământului deopotrivă!
„Pândesc după biserici: sunt Hoţ de cele Sfinte,/ că sunt sărac... şi-acasă nu am măcar un Sfânt/ să-mi deie dezlegare la Frâu şi la Cuvinte,/ la Ură, la Iubire, la Cer şi la Pământ!// Pândesc după biserici: e gata, popa pleacă,/ şi toţi fastidioşii se duc la locul lor.../ îmi fac o Cruce mare, Reală şi Întreagă,/ să sparg cu ea Misterul bisericii, uşor!// Pândesc după biserici: ce lume mă pândeşte/ să vadă din pomana şi mila lor ce scot,/ să afle cum se face pâine şi vin şi peşte.../ ş-apoi să se crucească şi să o doară-n cot!// Pândesc după biserici: vitralii şi tăcere,/ copaci foşnind pe ziduri,/ câini vagabonzi, bizar,/ clopotniţă, tămâie... primeşte cine cere.../ nu cer, intru în şoaptă, îngenunchez, declar:/ să ardă pentru Mame această lumânare!/ cealaltă lumânare să ardă pentru Taţi!.../ voi, sfinţi tăcuţi pe lemne, tu, Evă, tu, Adame,/ uitaţi-vă la mine ca să nu fiţi uitaţi!...// Şi ce pustiu altaru-i!... ce linişte ciudată/ se scurge pe icoane, pe ziduri!...ce isterici/ se-aud urlând afară, pândindu-mă să vadă!/... Ioan Botezătorul nu fură din Biserici!”//... (Aveţi oleacă de răbdare!)...
