O replică devastatoare

Scris de Ion Zimbru

Sâmbătă, 13 Mai 2017 00:00

Bătrânul urcă încet, foarte încet, greoi, nesigur pe sine! Are cam optzeci şi cinci de ani şi baston! Are ochi albaştri! Poartă haină străveche, dar curată! Şi pălărie tot la fel de trecută prin vremuri şi prin timpuri! Şi încă o anumită candoare i se poate citi pe chipu-i brăzdat de riduri! Şi încă se vede că mai poate păstra şi mai poate folosi gesturi şi vorbe decente, încărcate cu tot respectul din lume! Urcă şi nu găseşte nici un scaun liber! Toate scaunele sunt pline cu diverşi elevi şi tineri ocupaţi de probleme mult mai importante decât un bătrân! Toţi poartă cabluri în urechi! Toţi poartă blugiţari zdrenţuiţi! Toţi sunt ciraci ai stridenţei/indiferenţei crase! Bătrânul tace! Nu-i vine să creadă că nimeni nu-i oferă un loc! Nu-i vine să creadă că la vârsta dumnealui poate traversa asemenea clipe de nepăsare! Şi nu are decât să tacă, să se consoleze cu gândul că nu mai are mult până când va reuşi să plece într-o dimensiune mai bună! Nu?... La primul semafor, ca să evite o infracţiune, şoferul frânează brusc! Bastonul alunecă... şi bătrânul pică! Îl ajut să se ridice! Nu ştie cum să mulţumească, prezintă scuze, cere iertare! Crede că majoritatea călătorilor se simte deranjată de prezenţa sa! Simte că ar trebui să se retragă din iureşul/indolenţa cestei comunităţi înverşunate! Simte că senectutea lui nu-i pentru vro privire, pentru vro grijă din jur! Sigur că da!... Şi, ca şi cum ar fi trebuit probarea meditaţiei sale, un june punk (şi huruind a zeflemea) îi zice: „Dacă ai fi avut un cauciuc la capătul bastonului, nu ar fi alunecat şi nu ai mai fi trecut printr-această întâmplare penibilă! Vezi ce păţeşti, dacă nu eşti prudent? Vezi ce-nseamnă să umbli prin autobuz?”... Linişte! Linişte imprevizibilă! Calm şi măsurat în calitatea cuvintelor, bătrânul replică: „Apoi, dragul moşului, dacă taică-tău ar fi avut un cauciuc la capăt, acolo, atunci, ştii unde şi când, acum aş fi avut (sigur) un loc pe scaun!”... Tânărul observator se face că nu aude şi că nu vede... şi-şi continuă activitatea/butonarea la instrumentul care-i ticseşte golul de sus cu deşteptăciunea de jos! Apoi, la prima staţie, îl ajut pe bătrân să coboare! Îi mulţumesc pentru că mai poate exista-n condiţiile create şi oferite de această contemporaneitate... şi-l felicit pentru că (i)-a dat o lecţiune/replică devastatoare! Îl conduc pe strada lui Caragiale, până la poarta domniei sale! Dânsul îşi şterge o lacrimă şi mă roagă să-i public cea mai frumoasă/dreaptă poezie despre cei de vârsta sa! Sigur că da! În ziarul de Luni!