Nişte Salcâmi (XII)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sigur că da! Aşa am cunoscut-o pe Maria! Maria Aceea, nu Alta! De atunci, au trecut douăzeci de ani! Şi, cum ziceam în primul episod din desfăşurarea acestei întâmplări cu Nişte Salcâmi, a venit timpul şi vremea să văd Locul Acela! Chiar mâine, când clopotele bat pentru chemarea la utrenie, mă duc la Locul Faptei, la Locul Mirării, la Locul Supliciului, la Locul Revelaţiei! E prima zi de Paşti! Mă duc s-o văd pe Maria şi să-i duc cele mai frumoase poezii despre Mamă şi Tată!

Aşadar, spilcuit cum şi Atunci, în urmă cu douăzeci de ani, apuc drumul de pe Valea Zimbrului, trec de şoseaua spre Bereşti... şi văd Salcâmii! Înfloriţi! Toţi! Până la Pământ şi până la Cer înfloriţi!... Şi mă apropii!... Şi mă apropii! Şi intru-ntr-o mare de Alb! Oare o fi Maria pe malul Râpii? Oare o fi fost Aici (în fiecare an) pentru ca să mă aştepte?... Cu inima cât un fir de nisip, dar galopând nebuneşte, mă apropii, mă apropii...!... Iată, Maria NU ESTE! Văd că nu este... şi nu-mi vine să cred! La rădăcina Salcâmului, lângă trunchiul căruia mărturisise Atunci, văd o cutie de Vioară! Şi o Vioară în cutie! Şi două coli manuscrise în pântecul Vioarei! Şi le citesc pe nerăsuflate! Le ascult pe nerăsuflate! Iată cum se aude prima!... ”se-ntoarce acasă odată cu luna,/ s-aşează pe prispa de cimbru bătrân!.../ ce apă adâncă mai are fântâna/ şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân!// îşi şterge obrazul cu palma sărată,/ se uită pe drumul de dinspre copii,/ dar nici o scrisoare nu vine la poartă!.../ ce mare e luna în ochii pustii!// o candelă parcă ar vrea să aprindă/ în colţul păzit de-un păianjen secret/ şi sară de sară atârnă la grindă/ un vis şi-o icoană cu ochi de poet!// şi cere iertare şi-adoarme oleacă/ şi-i vin toţi copii acasă, în vis!.../ ce fel de iubire, ce dor şi ce dragă/ li-i mama-ntr-acest univers manuscris!// şi pleacă de-acasă odată cu luna,/ s-aducă nectar pentru flori de caişi!/ pe urmă rămâne în flăcări fântâna/ ş-un cântec de greier cu ochii închişi!”//... Iată cum se aude a doua!... „tata măsoară drumul pân-acasă/ cu lumânarea ochilor de lup!.../ lemne de foc întârziat apasă/ înspre genunchi clavicule de cub!// în urma lui, pădurea se descalţă,/ cu tot cu lupi s-apropie de sat!.../ scade lungimea firului de aţă/ şi creşte frunza lemnului tăiat!// curând, n-o să mai vină dimineaţă/ şi focul se va stinge pe cuvânt!.../ şi tata şi copacii se înalţă/ încet, spre cer, cu ochii în pământ!// tristeţi de lupi se spânzură de ploaie,/ inele oxidează pe butuci!.../ în ascuţit-unghi cubul de îndoaie/ sub greutatea lemnelor de cruci!”//... (Stai să vezi!)

Citit 549 ori Ultima modificare Luni, 18 Septembrie 2017 16:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.