Primul Capitol
În care Timpul, personajul principal al Elegiei, se află la ananghie, se contractă şi-şi deplânge Soarta, îşi blestemă zilele şi nopţile, aşteaptă să-şi dea Duhul şi să dispară definitiv, cu tot cu Spaţiul fără de care nu se poate! În care dependenţii de Timp - credeţi că-i cunoaşteţi, dar nu-i ştiţi, ori îi ştiţi, dar nu-i cunoaşteţi - se uită la ceasuri! Acestea se micşorează, se micşorează... şi se pregătesc să-şi spună ultimul Tic-Tac!...
"Eu tot mai văd şi mai aud/ Prezentul Timpului Trecut/ cum descompune lung şi lent/ Trecutul Timpului Prezent.../ cum ne-am suit şi-am predicat/ în Centrul Cer(c)ului Uscat/ şi ne-am rugat... şi am crezut/ că vine Ploaia de la Sud/ şi pune Verde mult pe Mers,/ râs de Pustiu pune pe Şters.../ că vine Iarna de la Nord,/ aşa, ca un atac de cord,/ ş-aşterne Pur peste murdar,/ şi toarnă Rost peste zadar,/ pune Frumos peste urât/ şi-ntoarce Sufletul din gât,/ Sângele tulbur din Păcat,/ din Subiect, din Predicat.../ şi scrie „hai, intraţi, deschis"/ pe Ferestruica dinspre Vis!"... Sigur că da! Sigur că da! Nu?
Ultimul Capitol
În care Timpul, personajul principal al Elegiei, se dilată şi-şi deplânge Soarta, aşteaptă să se desfăşoare definitiv, cu tot cu Spaţiul fără de care nu se poate! În care dependenţii de Timp - aceiaşi, de mai sus - se uită cum le cresc ceasurile! Acestea se măresc, se preamăresc... şi se pregătesc să nu mai încapă în Univers! Adică să nu se mai audă "Tic"! Adică să se audă numai "Tac"! Vorba poeziei scrise de Iolanda Cremene: "Când ceasul bate fără Tic,/ începe Marele Nimic!/ Şi când s-aude fără Tac,/ e Totul gata - tot un Drac!"...
"Şi ne-am suit, ne-am tot suit.../ cum pe o lamă de Cuţit/ se sui-un Gând ca un Gândac/ domol, naiv şi mic şi drag.../ şi am ajuns, dac-am ajuns,/ Centrul Nimicului Ascuns,/ unde-am crezut, dac-am crezut,/ că vine Ploaia de la Sud,/ că vine Iarna de la Nord.../ dar n-a venit nici Viu, nici Mort.../ şi peste tot era „închis,/ fugiţi, zadarnic, interzis”.../ şi coborâm şi coborâm/ la Nordul Florii de Salcâm,/ la Sudul Florii de Cais.../ şi ascultăm, ca printr-un Vis,/ cum (Surd şi Orb şi foarte-atent)/ Trecutul Timpului Prezent/ ne descompune-(ncet şi mut)/ Prezentul Timpului Trecut!”... Sigur că da! Sigur că da! Nu?
