Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou”
(!) singurătate: casă fără garduri -
n-ai geamuri, nu ai uşă, n-ai lucarnă -
sunt găuri negre unde-a fost vedere
şi-n care numai gândul mai răstoarnă
lumina lor plecat-odinioară,
să spună că există şi-o s-ajungă
în minus-plusul fără mărginire,
pe-o rază scurtă sau pe-o rază lungă,
sub semnul năruirii prin uitare:
singurătate: plâns la drumul mare (!)
(!) singurătate: garduri fără casă -
ici-colo, câte-o vargă se mai ţine
s-aducă înapoi ce-a fost odată,
când vai de tine şi când vai de mine,
unde a fost vedere/revedere
cu ochii tăi amari şi mari şi rari,
şi numai gândul, numai el întoarce
lumina printre veşnici singulari,
când vine fiecare-n fiecare:
singurătate: plâns la drumul mare (!)
