Moto: "Undeva, într-un colţ al Pământului,
Biblia eliberează adeverinţe"
(anonim)
Nu pot veni, astăzi mă duc la doamna Mâine,
plec mai devreme, că-i târziu... şi vreau s-ajung
la timp, fiindcă am visat că face pâine
încă de ieri... la revedere, drumu-i lung!
E foarte lung... şi-am auzit că niciodată,
încă de azi, acolo, nimeni n-a ajuns...
am întrebat... ştiu, pentru mine stă la poartă,
cu ne/răbdare şi cu pâine, drept răspuns!
E cam târziu... însă târziul nu mă teme,
am leac de vremea şi de timpul dumnealui...
chiar dacă moartea se trezeşte-n crizanteme
şi-mi face semn că-s visul ei şi-al nimănui!
Nu-mi fac mustrări, nu mă opresc... habar nu are
că merg spre mâine, dar spre mâinele de ieri,
spre înapoi... la început de lumânare,
dar tot la ea ajung... adică Nicăieri!
Mâine, adică Nicăieri (flotare logică) Scris de Ion Zimbru

Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
MARIA (II) Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ATLANTIC TANGOU (pentru preotul Mitică Luca - La Mulți Ani!) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DINCOLO DE SINE (flic-flac) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” MAI TRAGE O DATĂ!? (dosarele XYZ) IN MEMORIAM: PATRU „PORUNCI” ŞI-O ÎNTREBARE - remember Simon Ajarescu (I)
Mai multe din această categorie: