Moto: "tot mai adânc, tot mai adânc/ îndes iluzii în oblânc;/ tot mai târziu şi mai la deal:/ cruce şi linişte şi cal.../ şi mai demult, tot mai demult/ mă pregătesc de început:/ erai pe unde nici n-ai fost,/ ştiu toată moartea pe de rost!" (anonim folk)
Mama face lacrimi în grădină
şi se uită-ncolo, înspre gară...
ştie, astăzi, c-am să vin acasă
şi am să ajung, până deseară!
Lacrimile cad pe arătură...
mama le-nveleşte cu ţărână
şi le cântă doine despre ploaie
ca să crească până la fântână!
Ş-apoi stă oleacă de hodină...
ia în palme-o lacrimă amară,
o descântă şi-o sărută dulce
şi-o rostogoleşte până-n gară!
Vine trenul singur, fără mine...
lung se uită lacrima sfioasă...
şi oftează cu oftatul mamei...
şi se-ntoarce singură acasă!
Până la fântână (şi până la gară) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
