Pe această magnolie am văzut-o şi în anul trecut,
însă nu era aşa frumoasă,
chiar dacă rogvaivul hohotea peste tot
şi oamenii se bucurau din casă în casă!
Şi uite chiar aşa îmi vine să-i spun: fă, frumoaso,
ce urâtă erai, ce urâtă erai!...
magnolia îşi deschide ultima-i floare spre mine:
jur, n-o să se mai întâmple, urcă şi hai!
N-am curaj, nu merit atâta frumuseţe,
am rău de înălţime, nu vreau să mor
în braţele minunii şi nici nu sunt pregătit să ajung
la cer, din creangă în creangă, din uşor în uşor!
Fac trei paşi înapoi... orice splendoare se admiră
de la distanţă, cum se admiră o tanagră...
oamenii fug şi se ascund şi nu pot înţelege
cum se întâmplă astă frumoasă magnolie neagră!
Urcă şi hai! (despre uşor) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
