la deal, tot la deal, că la vale-i târziu,/ nu vrea să ne vadă – la capăt, acolo, pe culme-am să fiu/ cu doamna livadă !!! cu doamna livadă, aceea, de-atunci,/ de-o samă cu mine – aveam şapte taine şi zece porunci.../ şi zile puţine !!! aveam ochii mari şi…
ridică mâinile la cer şi începe să (nu) plângă: ce noapte adâncă şi ce lumină înaltă – şi aici şi acolo e tot partea cealaltă a visului despre taica şi despre muma, a gândului că atuncea şi acuma înseamnă totuna chiar dacă răsare sau nu răsare luna, chiar dacă lebăda…
Stau la mormântul amăgirii/ şi-mi număr sufletul mărunt:doi-trei, cinci-şase, nouă-zece.../ o fi mai bine să m-ascundşi să las naibii toate cele/ trecute (zilnic) pe răboj?o fi mai bine să las naibii/ viaţa şi moartea pe daiboj? O fi mai bine să-mi tai pofta/ la vraja cestui dulce surd şi orb…
eu te respect, figura mea de stil, de sanchi şi de treflă, te contemplu ca pe-un uric de samă, strict-secret, ascuns într-o firidă dintr-un templu şi căutat cu patimă şi sârg, de când s-a pus istoria pe cale, visat, râvnit, râs, plâns de cavaleri, de regi, de împăraţi, de haimanale…
AŞA (la mormântul lui Alec Mihai – hodinească-se în Pace!)
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 04 Martie 2020
te-ai dus, bătrâne hâtru şi cuminte. te-ai dus...şi ai lăsat singurătatea fără matale. până la capăt am să-mi aduc aminte cum te vedeam şi te auzeam pe deal şi pe vale, cum trebăluiai prin grădină şi prin ogradă şi pe toate coclaurile pe care le-ai sfinţit cu sapa, nu cumva…
la deal şi la vale, prin sângele tău, mă simt un titanic de-o viaţă întreagă – şi caut, şi caut...şi încă nu văd nimic temător – toţi se uită şi pleacă departe de mijlocul tău majestos, departe de marginea ta luminoasă, de sufletul tău blând şi drept şi curat, de…
şi dinspre „tot” asculţi întruna:/ „sunt eu... ştii cine... îţi trimit tot ce visezi fără oprire,/ de la-nceput, frumos, curat, tot ce râvneşti fără prihană,/ cum sanctitatea unui schit, cum lacrima de adâncime/ când stele proaspete (nu) cad !!!” şi-ţi pare floare la ureche/ să tot pândeşti, să tot aştepţi,…
se apropie. din toate părţile se apropie.sunt multe. puzderie. nu lipseşte nici una.se apropie dinspre demonic? dinspre divin?nu ştiu. dar vin toate într-una şi întruna!!!sunt acasă. în patrie. în toată ţara, adică.sunt naţionalist pe deasupra şi pe dedesubt.dar nu-mi pun sârmă ghimpată la margine.nu pot să fiu nici în/frânt şi…
am astă clipă... o păstrez întruna, ca pe-un secret curat, ca pe-un odor - e PRIMA... celelalte sunt murdare - s-o am atuncea, când va fă să mor!!! am astă clipă... o ascund în suflet - numai acolo-i locul cel mai sfânt - în rest, e destrămare şi minciună, timp…
Acum nu-mi mai trebuie minte.../ şi pun numai sufletu-n joc! Nimic nu mai stă la-ndoială.../ şi totul e simplu şi pur:/ nu am pentru ce să mai caut,/ nu am pentru ce să mai rog, nu-i nimeni să dea sau să ceară/ n-acest mic şi mare-mprejur! Şi dacă nu-i nimeni,…
Te rog să intri, Înălţimea Ta - mi-i sufletul deschis pentru primire, n-ascund nimic, totu-i ş-aici ş-acum, să-ţi placă negreşit, să te admire, să-ţi mulţumească până în pământ şi până-cer... aşa... să-ţi mulţumească fiindcă ai bătut atâta drum, să-mi dai aiastă clipă fără mască, să-mi iei din vis, din suflet…
CLIPA URMĂTOARE (pentru profesorul Mihai Androne - La Mulţi Ani!)
Scris de Ion Zimbru Marți, 25 Februarie 2020
LUMINĂ SINGURĂ... LUMINĂ aşa de caldă şi aşa de rece, spune-mi - în clipa următoare - cine mai trebuie să vină, cine mai trebuie să plece pentru a fi continuare a vieţii şi a morţii laolaltă, fără tăgadă şi de o potrivă pe drumul dintre cântecul de leagăn şi până…
vreau să te văd...şi nu pot să adorm de-atâta şi atâta AŞTEPTARE, dar te visez – cu ochii mari, deschişi – în viaţa şi în moartea următoare, aşa, ca şi cum n-ai fi fost oricând fir scump, de borangic, de levănţică, lumină călăuză-n cercul trist al VEŞNICIEI CU VITEZĂ MICĂ…
vezi RAZA ceasta? eu sunt CERCUL ei – predecesor al ARIEI CELESTE, unde concretul mişună abstract, unde abstractul dă concretul PESTE, adică dincolo – uitându-mă de-aici ori de acolo – ce mirare tristă când văd şi-aud – jur pe tot lungul meu – că-n UNIVERS „dincoace” NU EXISTĂ !!! vezi…
pe marginea Cărării dinspre tine sunt lacrimi fără glas şi rugăciuni, la capete-s biserici care-aşteaptă, şi clopote pe care să le suni când vii sau când te duci în căutarea timpului tău amestecat cu-al meu, s-audă începutul şi sfârşitul unde-i stăpân şi iartă Dumnezeu – şi unde totul stă într-o…
ce naltă şi-adâncă dormire sub semnul ne/fast al iubirii – ce fel de visare se-ntâmplă de parcă cest somn pentru mir i-i ??? se face că strigătul celei mai scumpe din toate ce-s poate să dea dezlegare la cea mai nespusă-ntâmplare din toate !!! nimic nu-i ştiut, dar se ştie…
Maria s-a mutat într-o Dimineaţă, fără să lase în urmă nici măcar un adio. M-am trezit Singur, în odaia plină cu Poezii. N-aş fi lăsat-o să plece şi i-aş fi spus: de ce pleci Mario? Am alergat încolo şi încoace, înainte şi înapoi. Şi am strigat-o şi am căutat-o cu…
dacă mă laşi să te sărut pe toată înmiresmarea sufletului tău, îţi scriu cea mai înaltă poezie şi te aştept deseară, la pârâu, cu luna răsărită şi stăpână pe întuneric şi pe ochii mei, cu gândul că te-apropii printre sălcii şi ştii că vreau...şi ştiu şi cred că vrei pârăul…
DORMI ÎNCET! (pentru micuţa Zoia Edvige, româncă/italiancă din Lissone)
Scris de Ion Zimbru Luni, 17 Februarie 2020
Moto: „naşterea unui copil este un compliment al divinităţii” (Betty Marcovici) hai, dormi încet, păpuşa noastră scumpă - doar tu ne ţii sub cer şi vezi prea bine: eşti rostul nostru, taina ce ne leagă de scâncetul seminţelor divine!!! hai, dormi încet, frumoasa noastră dragă - să-ţi fie pace, să…
Jur pe Poezia mea de Onoare: sunteţi marmora lui Michelangelo şi enigma lui Da Vinci, sunteţi fiecare supra Tot şi Tot supra fiecare, sunteţi Dumnezei cu pestelcă şi Dumnezei cu opinci!!! Am vorbit cu lutierul din Cremona despre vioare - iar el zicea că visează şi ciopleşte numai Lebede negre…
tata măsoară drumul pân-acasă cu lumânarea ochilor de lup - lemne de foc întârziat apasă înspre genunchi clavicule de cub în urma lui pădurea se descalţă, cu tot cu lupi s-apropie de sat - scade lungimea firului de aţă şi creşte frunza lemnului tăiat curând n-o să mai vină dimineaţă…
acum deschid abecedarul de atunci - parcă deschid o carte veche cu porunci, parcă mă văd în banca mea,/ cu ochii înspre dumneata, cum te ascult cu vorbe tainice şi lungi despre ce-a fost, despre ce este şi va fi frumos şi sfânt în orice noapte şi-orice zi, despre candoare…
Şi am să-mi fac o cruce mare/ din creştet până la picioare - să zică, cine-o vrea să zică:/ ce cruce!... trebuia mai mică! dar cine, oare, să-l îndemne/ să iroseasc-atâtea lemne bune de garduri şi de care?/ cine l-a pus să strice, oare, salcâmul ăsta falnic? cine,/ fără scrisoare…
Moto: călări-(m)-aş, dar n-am cai,/ des/cânta-(m)-aş, dar n-am nai, n-aş trăi, dar moarte n-am,/ aş fi câine, dar n-am ham! în cui sta-(m)-aş, dar n-am cui,/ n-am cui spune că n-am cui cere-un cui, dar nimeni nu-i/ cum am fost şi-oi fi: haihui! cum am fost şi-oi fi: pe drum/…
