azi vin la tine să-ţi dau simplă şi pură o floare dintr-un cuvânt botezat pururea: nu(mă)uita(re) vin în secunda când stai şi lăcrămezi la fereastră ca o muşcată de rând tristă sub steauă albastră şi mă aştepţi până când vezi şi auzi că m-apropii şi mă visezi până când mor…
Şi doar mi-ai spus: mai uită-te şi îndărăt! nu vezi că-n faţă-i numai silă şi prăpăd? de ce nu vrei să înţelegi/ că fugi înspre parapiteci? dacă nu crezi, am să-ţi descriu şi-am să-ţi arăt! Şi doar mi-ai spus: întoarce-te, nu are rost! nu vezi că-i mare şi fatal preţul…
(!) mai stai oleacă, nene moromete... parcă nu-ţi pasă, parcă te grăbeşti, parcă nu vrei să mai auzi copiii cum te aşteaptă să le spui poveşti (!) (!) parcă nu vrei să mai aştepţi la poartă, din când în când, poştaşul cu scrisori de la copiii rătăciţi prin lume, strigaţi…
Îmi pare rău că am să plec/ sub Orizontul fără capătşi-am să cotrobăiesc întruna,/ prin cel sfârşit şi început,dar ştiu că o să am de-ales,/ că niciodată n-o să scapăt nici înapoi, nici înainte.../ şi n-am să văd şi n-am s-aud! Îmi pare rău că am să las/ Singurătatea fără…
Am ajuns, gata, sunt,/ sunt la capătul meu, nu e nimeni aici,/ nici măcar Dumnezeu nu-i, să plângă adânc/ şi să-mi spună înalt: mi-a fost frică mereu/ că poţi fi celălalt, cel pe care l-ai dat/ pentru cel de acum, să rămână-ntru veac/ drept pustiu şi antum! Dacă nu-i, ce…
astăzi hristos a-nviat şi ne aduce lumină – hai să luăm până când inima toată ni-i plină hai să luăm cum e dat pururea să se întâmple şi să iubim până când sufletul nostru se împle astăzi ni-i dat s-auzim sângele desăvârşirii cum ne purifică iar tocmai în tainele firii…
Iar când îmi pricepea nedumerirea din frăgezimea sufletului meu, vorbea de curăţie şi răbdare – tot ce-i miraculos trece prin greu! Şi se uita la cer, dar şi la mine – şi nu-(i) mai auzeam nici un cuvânt, doar lacrima iubirii şi puhoiul iertărilor cum intră în pământ! Doar descântarea…
Mai văd şi mai aud cum se întoarce acasă, negreşit, ca un secret, în fiecare seară, simplă, blândă – din ce în ce mai greu şi mai încet! Şi mă cuprinde o grozavă frică de-un viitor apropiat, cumplit, când ar putea să nu se mai întoarcă în locul majestos, de…
Chiar mă întreb pe mine însumi:/ oare de ce a fost aşa şi n-a fost altfel? mi se pare/ că asta e greşeala mea şi că acesta mi-i păcatul:/ aştept pedeapsă şi suport întreagă ispăşire până/ începe cântul de prohod? Şi cum era mai bine oare?/ aşa sau altfel? nu…
Prima dată am murit într-o seară şi am fost îngropat imediat fiindcă lumea nu are timp de pierdut cu morţi ca mine! Toată noaptea am văzut ce se întâmplă Afară, am râs şi am plâns ca la un spectacol deşucheat, ca la o piesă de teatru cu histrioni, cu oameni…
(!) i-am trimis o scrisoare de dragoste şi respect şi mi-a răspuns că nu poate, fiindcă e bolnavă şi trebuie să se îndrepte mai întâi, după care va veni la mine cu toate, fără să mai întârzie şi fără să mai aştepte, să-mi fie de bun augur, ca o carte…
Se făcea că era o dată ca nici o dată - o dată să-mi fie de cald şi de frig, de frică şi de curaj, de luni şi de duminică, de dor şi de alinare, de fără de care nu se poate, de târziu şi de mintenaş! Şi se mai…
(!) şi m-ai strigat de peste dealul mic şi m-ai strigat de peste dealul mare şi n-am răspuns - eu nu puteam să strig, eram năuc şi mut de întristare (!) (!) eram un fel de mărmurit în timp, eram un fel de mărmurit în vreme - sfânt fără portofoliu,…
Troleibuze nou-nouţe:/ stai şi mergi ca pe ouţe când auzi o maimuţică/ la cutie puţintică, turuind la lucruşorul/ digital... cu binişorul îi şopteşti: domnişorică,/ fii atentă o ţârică, de ce dai din guşuliţă,/ parcă eşti în crâşmuliţă, parc-ai fi vreo uşurică.../ şi mă calci pe ziulică? Mai în spate, pe-o…
(!) din trecut în prezent, din prezent în trecut, eu vă gândesc şi vă admir şi vă aud cum treceţi clar şi fără frică prin secundă şi (n)-aveţi grijă că-ntâmplarea ne/fecundă de-a fi aici şi-acum e-un vis (ne)cruţător al celui care-i numitor/numărător într-o lumină lungă/scurtă şi iscoadă gata oricând să…
(!) înaltă şi adâncă doamnă, să ştii că eu nu te aştept – suntem atâta de aproape încât parcă suntem născuţi n-aceeaşi clipă şi n-acelaşi loc ne/ceresc, ne/bun, ne/drept, într-un atunci şi-ntr-un acolo, când-unde nu-mi, când-unde nu-ţi trecea prin suflet şi prin gând această-mpreunare vie şi moartă-ntr-un mereu acum –…
Tăcere şi Mirare (pentru Cornel şi Iulian Ciorîţă, tată şi fiu – La Mulţi Ani!)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 24 Martie 2018
Vino încet! vino încet!.../ În mărul dinspre Nazareth, mugurii stau în Sinea lor/ şi te aşteaptă până vor vedea tulburători că vii,/ ş-or da-n Florii, ş-or da-n Florii! Ş-or da-n Florii şi-n frunze-or da/ din ochii lor în Calea ta cel gând (mereu acelaşi gând)/ precum în Cer şi pe…
secanta-risc fundamentală trece ca un sărut-secure prin oglinzi, e nemilos şi e atât de rece – iubita mea, la nimeni să nu-l vinzi îl cumpăr eu – eu nu mai cred în parce, toţi zeii mei degeaba au murit – oglinzile chiar dacă se vor sparge şi voi rămâne fără…
Natură vie cu Mânz deştept în Prăpastie (psalm victorios în marele război de apărare a poeziei)
Scris de Ion Zimbru Joi, 22 Martie 2018
strâng vreascuri din râpa adâncă – o iapă cu mânz paşte bine – mă plimb de la stânga la dreapta... iar mânzul se uită la mine fac braţuri – le-aşez cu migală, să nu mă înţepe vreun spine – mă plimb de la dreapta la stânga... iar mânzul se uită…
(!) închid ferestre, ochi, sfărâm oglinzi, zic hocus-pocus...şi mă văd atuncea, între adânc şi nalt...şi-astfel aud: „acum sărută-ţi steaua şi fă-ţi crucea, acum aşează-ţi gândul pe curat şi sufletul aşterne-l pe tipsie, acum ascultă-ţi inima şi dă-i să-ţi poarte trupul până-n veşnicie” (!) (!) deschid ferestre, ochi, repar oglinzi, zvârl…
Cunosc o femeie-iuşcă/ – are cam treizeci de kile bruto, cu tot cu salariul/ minim pe economie... şi, dacă-i dau jos daraua/ şi venitul de pe lună, se topeşte şi dispare/ ca-ntr-o scumpă alchimie!E-o scumpete...e o lungă/ pe divanul meu culcată, e o naltă când stă-n capul/ oaselor, la tine-n…
Las timpul singur şi mă duc să văd/ ce a rămas acolo, în uitare,/ pe-o margine de vis, departe, hăt.../ mâhnirea-ncepe să se înfăşoare pe naivitatea sufletului meu,/ iar trupul mi se-nchină şi se-nclină când văd cât e de singur Dumnezeu,/ parcă Vecia lui ar fi de vină! Îngenunchez nedumirit…
Iluziile toate au murit/ - nici de exemplu n-a rămas vro una - le-am îngropat pe toate lângă schit,/ chiar unde le-am iubit întotdeauna! Pe toate le-am iubit la fel de mult,/ le-am aşteptat oricând şi-oricum pe toate - şi-acum le mai visez şi le ascult/ trăindu-şi moartea în singurătate!…
(!) sigur că da, sunt cel mai fericit din partea de Sud a Moldovei de Nord, şi Retur, pot să mă laud că O Duc bine, chiar greţos de bine, iar ea, cea pe care O Duc, îmi mulţumeşte-n fiecare secundă cu-n zâmbet pur, chiar greţos de pur şi chiar…
