Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ de stare... adică, aşa, pe tradus şi-nţeles mai uşor,/ chiar moartea să-mi pară o floare de colţ la ureche, balsam,/ dulceaţă amară şi cană cu apă alături, (des)cânt/ de pasăre-n frunză, plus-minus…
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Singur pe Pământ (şi cel mai mare învins)
Scris de Ion Zimbru Luni, 20 Martie 2017
Ş-acum l-aud...bătea la geam şi mă striga... zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, numai al lui...şi i-am deschis cuviincios: era Cuvântul de Onoare! Venea de mult, dintr-un demult şi dintr-un timp tulburător, sfinţit de Mama şi de Tata, şi dintr-un spaţiu-n care Lacrimile…
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Un cântec întrerupt (la mormântul copilei Ioana Cristina Bălan)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 18 Martie 2017
Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple când vezi o pasăre moartă pe cărarea dintre cuib şi cântec, dintre a fost odată ca totdeauna şi este odată ca niciodată! Şi stai lângă pasărea fără timp, te uiţi în susul zădărniciei şi te asculţi pentru ultima oară: această…
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Pe rug şi pe rugăciune (purificare infernală)
Scris de Ion Zimbru Vineri, 17 Martie 2017
Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufletul şi steaua când văd ş-aud şi ştiu şi cred că nu mai pot! Din ochii tăi ca două catedrale îmi dai să beau şi râs şi plâns până la fund... numai…
Hai la un balsam semantic,/ lung de-o zi şi lat de-o noapte, tras de două ori ş-o dată/ şi sfinţit de patru ori... te aştept la ora şase,/ cu tramvaiul zero şapte, stau pe Viei, trei spre zece,/ partea dreaptă, cum cobori şi arunci un ochi nostalgic/ în salcâmul de…
Nu mai staţi cu capul pe tânjala orânduielii, nu mai mâncaţi de pe jos şi de pe sus şi de pe unde credeţi dumneavoastră că a dat dumnezeu cel sătul de suflete false şi muribunde, sătul de nesimţirea şi de valma cea de ziuă şi cea de noapte, sătul de…
Şi mă întreb mereu, de-atunci:/ oare al, a, ai, ale...cui? şi nici o vorbă, nici un semn.../ oare de ce nu vrei să-mi spui? să-ţi fi făcut vreun pocinog/ fără să vreau, fără să ştiu? te-ai supărat c-am fost născut/ devreme? inutil? târziu? sau, pur şi simplu, sunt în plus,/…
În limba cuvintelor tale sunt grâu/ cu patria-n fire... căţelul pământului latră la cer,/ prin paiul subţire! Şi am ciocârlie-n cuibar şi-n văzduh,/ pe vârfuri am pâine din darul adâncului plin cu ţărani/ rămaşi fără mâine! Prin maci umblă sângele lor sfinţitor/ de ziuă şi noapte... miroase a tot ce…
Rugăciune (către domnul Dobre Jipa, în Ziuă Aniversară!)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 11 Martie 2017
Te salut, prietene... te salut şi te rog să mă ierţi, dacă mai poţi înţelege încă o dată un vrăjmaş care ţi-a pus otravă în merinde şi piedică la roţi! Te salut, prietene... te salut şi prezint scuze pentru că te-am dat afară de foarte-foarte multe ori şi te-am împins…
!după cinci mii de ani de poezie,/ deşertăciunea a rămas intactă... nu s-a ştiut şi încă nu se ştie/ cine a dat şi dă ora exactă în cest necunoscut fără ruşine/ şi căruia îi zicem nesfârşire de dulce şi amar, de rău şi bine,/ de râs şi plâns şi ură…
Iar vine firea firelor de iarbă/ cu tot cu moarte scoase din pământ de-un dumnezeu-poet şi care ştie/ cum te iubesc fraudulos şi sfânt, cum stau (ne)osândit la drumul mare/ şi-ţi număr paşii trecerii spre când sărutul era floare la ureche/ într-un infern însingurat şi blând! Iar vine vremea păsării…
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Femei din Totdeauna (La mulţi ani... lăsaţi femeile să vină la mine!)
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 08 Martie 2017
frumoaselor femei din totdeauna,/ cămaşa voastră o descântă luna, pe gâtul vostru, lacrimi catedrale/ vă cer iertare şi se duc la vale! adeseori, cu dorurile voastre/ turnaţi în vii globule mov-albastre şi viii le răstoarnă în pahare,/ crezând că beau mătăsuri viitoare! şi vă uitaţi încolo pe fereastră/ cum vine-ncoace…
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou" | Amendă (contra/stat de plată... întru memoria poetului Panait Căpăţână, hodinească-se în pace!)
Scris de Ion Zimbru Marți, 07 Martie 2017
Un fel de silă îmi apasă pe-nflăcărare şi pe frână, îmi pune x pătrat pe clanţă, apă în vin şi beţe-n roate... un fel de mălură îmi strică entuziasmul şi mă face să strig din fundul resemnării: totu-i zadar, aiurea-s toate! Un balamuc indescriptibil cu alde strâmbă cruce-n frunte, cu…
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" | Mâine minus ieri (către doamna Georgeta Mihai, în ziuă Aniversară)
Scris de Ion Zimbru Luni, 06 Martie 2017
Şi chiar acum te rog să fugi din monastire, tulburătoare şi uitată Lorelei... nu m-ai pierdut, încă mai stau în aşteptare, încă mai pun aripi şi jar şi plâns la cai! Şi chiar acum te rog s-asculţi ultima dată: sunt mincinoşi şi răi atâţia cavaleri... habar nu au despre viteazul…
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Drumul spre nuntă (la mormântul soţilor Teodora şi Ion Simiz, hodinească-se în pace!)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 04 Martie 2017
Stai liniştit, nu poate fi nicicum/ decât ce nu se ştie niciodată... în rest, e totul simplu şi-nţeles/ şi clar ca-ntr-o oglindă fermecată! Uită-te bine, vezi că sunt şi eu/ acolo, mărmurită-ntr-o secundă: aceea, a căderii pe pământ,/ dintr-o sămânţă mică şi fecundă... din vis şi dor şi lacrimă, atunci,/…
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou" Dorul Lelei (fără publicitate)
Scris de Ion Zimbru Vineri, 03 Martie 2017
Am să vin la tine, Doamnă, pe cărarea dinspre Gară, am să vin cu trenul care se opreşte doar o dată: trenul încărcat cu Lacrimi şi cu Voaluri de Mireasă, trenul încărcat cu fluturi de Păcat şi de Păcată! (e frumos, e fără lege... şi e fără doar şi poate:…
Doamnă, lasă-mă la tine... lasă-mă la tine, Doamnă... vreau să-ţi netezesc pământul drumului din Calea ta, vreau să-ţi plâng pentru muşcata din fereastra dumitale, vreau să-(mi) scrii cu lăcrămarea râsului pe Crucea mea, vreau să-ţi fie doruirea floare la ureche... poate mă primeşti în timpul vieţii, Doamna mea Eternitate! Doamnă,…
A strâns... (toată viaţa, în suflet şi-n trup).../ atâta durere, cât nici nu încape-ntr-un om... parc-o văd/ (ş-acuma) cum cere: dă-mi, Doamne, oleacă de moarte, că ai/ şi rece şi caldă, să-mi fie de leac şi hodină pe veci,/ în lumea cealaltă... că-n asta mi-ai dat chin cu carul, mi-ai…
Extras de Singularitate (Ordinul Poeziei pentru maiorul Romică Bălan... La mulţi ani!)
Scris de Ion Zimbru Marți, 28 Februarie 2017
Ascult cum se duce să ducă, s-aducă/ (drept jertfă) un psalm pentru zilele-n care/ ai dat un regat pentr-un cal... şi o rugă/ ai dat pentr-un simplu răspuns la-ntrebare:/ e greu sau nu-i greu să (nu)-mi fac răscolire/ de suflet când nimeni nu-(mi) bate la poartă,/ când nimeni nu-(mi) bate-n…
La noapte-ncolţeşte pădurea/ umplută cu zboruri şi fiare... să vezi câtă viaţă porneşte/ să afle răspuns la-ntrebare! Să vezi cum se-ncarcă văzduhul/ cu duhul blândeţii fecunde, cum cântecul pleacă din ouă/ şi-ajunge oricând şi oriunde! Cum puii se dai jos din pântec,/ încet şi frumoşi ca la carte, şi-nvaţă, şi…
Hai, la noapte, în lucernă,/ că mi-am cumpărat lanternă, să ţi-o pun în ochi, uşor,/ să-mi zâmbeşti ca unui chior! Tare bine-o să mai fie,/ cum nici n-am visat nicicând: Cetitor şi Poezie/ laolaltă pe Pământ! Şi-o să te cetesc întruna,/ poate-am să pricep ceva... să se mire chiar şi…
Nu am trecut, nici viitor,/ dar mi-i prezentul veşnic şi luminez murind mereu,/ ca lumânarea-n sfeşnic! Dacă nu ard, n-am nici un haz,/ nu am nici o cătare, nu are nimeni vrun folos/ din simpla mea-ntâmplare! Nitam-nisam, adeseori,/ vor unii să mă stingă... [e-ntunecată (în de veci)/ fiinţa lor, mătincă!…
şi doar i-am zis de la născare:/ tu nu trăieşti până la moarte, tu vei muri mai înainte!.../ a râs şi-a plâns deopotrivă... ş-apoi, cu mâinile întinse,/ cu vorbe rare şi curate, l-aud cum cere (dinspre ceruri)/ pâine şi sare pentru mine, şi (pentru el) numai răbdare/ şi-nţelepciune şi colivă...…
Mi-au dat lacrimile pe strada lui Mihai Eminescu, aseară, când am auzit Lumânarea la fereastra ta, în rochie de noapte, lungă până la Capătul unde începe Totdeauna: Sigur că da! Sigur că da! Mi-au dat lacrimile pe strada lui Mihai Eminescu, aseară, când n-am văzut nici Atunci şi nici Acu...…
