Plăţile finale la subvenţii, doar pentru fermierii mici

Plăţile finale la subvenţii, doar pentru fermierii mici
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Atât directorul APIA Galaţi, Alexandru Sîntion, cât şi şefa Serviciului Autorizare Plăţi, Aurica Lucaş, au confirmat ceea ce "Viaţa liberă" a scris ieri, şi anume că plăţile finale ale subvenţiilor agricole se fac deocamdată numai pentru fermierii cu suprafeţe mici, care au de primit sume de până în 1.250 de euro.

"Urmează să începem şi plata pentru ceilalţi, cei cu suprafeţe mari, dar nu există o dată certă, depinde când va fi pus la punct sistemul, posibil până la sfârşitul anului. Banii aceştia sunt luaţi de la buget pentru plata avansurilor şi plăţile finale, pentru că plătim noi şi decontează Uniunea Europeană, în baza listelor de plată", a spus Alexandru Sîntion, amintind că 93% dintre fermierii care au depus cereri pe 2017 au primit plăţi în avans.

"Este o chestiune la nivel naţional, nu doar la nivelul Galaţiului. S-au făcut plăţile finale pentru în jur de 11.000 de fermieri, cu sume mai mici de 1.250 euro. Până la 19.000... Mai sunt şi în curs de autorizare. Dar să ştiţi că, după regulament, angajamentul de plată este cu data de 30 iunie 2018. Deci APIA poate achita plăţi finale în perioada 1 decembrie 2017 - 30 iunie 2018", ne-a spus şi Aurica Lucaş.

Citit 3396 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Decembrie 2017 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.