Investiţie de 10 milioane de euro în Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi

Investiţie de 10 milioane de euro în Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Continuă investiţiile menite să ducă la creşterea productivităţii şi îmbunătăţirea calităţii produselor în Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi. În ultimele luni, lucrările de retehnologizare s-au concentrat pe Oţelărie, iar ieri a fost anunţată parcurgerea uneia dintre cele mai importante etape din planul de investiţii. Mai exact, conducerea ArcelorMittal Galaţi a anunţat repornirea Maşinii de Turnare nr. 4 din cadrul Oţelăriei, după realizarea unui pachet de investiţii, modernizări şi reparaţii în valoare totală de circa 10 milioane de euro.

“Acest proiect este parte a eforturilor noastre pe termen scurt şi mediu de a moderniza Oţelăria şi de a implementa – cât mai mult posibil – noile tehnologii de automatizare şi digitalizare în procesele noastre de producţie”, a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.

Potrivit informaţiilor furnizate de companie, proiectul a avut ca scop modernizarea capului de turnare al Maşinii nr.4 prin înlocuirea unor componente – cheie şi instalarea unei automatizări noi. Acestea vor permite creşterea producţiei prin reducerea opririlor tehnice şi accidentale, obţinerea unei viteze de turnare mai mari şi eliminarea unor defecte de calitate.

Citit 4230 ori Ultima modificare Luni, 05 Martie 2018 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.