Barometrul mediului de afaceri - ”Carta Albă a IMM-urilor, 2018”

Barometrul mediului de afaceri - ”Carta Albă a IMM-urilor, 2018”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

„Carta Albă a IMM-urilor din România, 2018” a fost lansată la sfârşitul săptămânii trecute de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), din care face parte şi Patronatului IMM-urilor Galaţi, în parteneriat cu Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

„Carta Albă a IMM-urilor”, aflată deja la a XVI-a ediţie, reprezintă cea mai aprofundată analiză a sectorului IMM din România, ce evidenţiază cantitativ şi calitativ situaţia, tendinţele, percepţia mediului de afaceri constituind baza pentru propuneri de strategii cu privire la viitoarele direcţii de susţinere şi dezvoltare ale mediului de afaceri românesc.

„În tot ce înseamnă « Carta Albă a IMM-urilor » este vorba de un efort de anvergură : peste 15.000 de antreprenori au fost chestionaţi de-a lungul timpului, peste o mie de studenţi au participat, pe teren, în culegerea datelor, peste 270 iniţiative legislative au fost propuse şi au fost formulate peste 3.500 de propuneri de politici publice. Acest studiu este, dacă vreţi, un „barometru” al mediului de afaceri nu numai la nivel naţional, dar şi la nivel regional şi judeţean. De exemplu, din această lucrare se poate vedea care sunt zonele cu cea mai mare dinamică economică sau cele în care lucrurile merg mai puţin bine. Mai mult, se pot determina inclusiv factorii favorizanţi sau cei care duc la blocaje în mediul de afaceri, aşa cum sunt ei identificaţi chiar de întreprinzători. Iar prezenţa la lansarea acestei lucrări a numeroşi reprezentanţi nu numai din mediul de afaceri, ci şi din cel guvernamental, universitar, ai mediului diplomatic, demonstrează că, într-adevăr, „Carta Albă a IMM-urilor” este un instrument util pe toţi cei care, într-un fel sau altul sunt interesaţi de mediul economic”, a arătat preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon, care este şi prim-vicepreşedinte la nivel naţional al CNIPMMR.

Birocraţia îi doare cel mai mult pe întreprinzători

Anul acesta, dacă ar fi să ne raportăm la datele din „Carta Albă a IMM-urilor”, principalele dificultăţi în activitatea IMM-urilor sunt: birocraţia (semnalată de 47,41 la sută dintre întreprinzători), angajarea, pregătirea şi menţinerea personalului (semnalată în 45,97 la sută din cazuri),, fiscalitatea ridicată (40,97 la sută), concurenţa neloială (40,97 la sută). Un lucru care ar trebui, poate, să dea de gândit este că, în conformitate cu datele centralizate în „Carta Albă a IMM-urlor”, doar 11,17 la sută dintre întreprinzătorii investigaţi în cadrul studiului au anticipat o evoluţie pozitivă a situaţiei economice a României în anul 2018. Mai mult, doar 30,87 la sută dintre întreprinderi au estimat că evoluţia mediului de afaceri românesc pe întreg anul 2018 va favoriza derularea activităţilor antreprenoriale, doar 0,72 la sută dintre întreprinderi au primit aprobarea pentru un proiect depus, iar 81,75 la sută dintre întreprinzători nu intenţionează să acceseze fondurile structurale în anul 2018, mai bine de 73,88 la sută dintre IMM-uri preferând să se autofinanţeze.

Ca în fiecare an, Carta Albă înglobează şi aproximativ 120 de propuneri care vin în sprijinul mediului de afaceri. Printre cele mai importante din 2018 se numără: un nou Small Business Act (SBA), înfiinţarea “Bucharest Business Agency”, promovarea conceptului de “Romania Digitală”, stimularea educaţiei antreprenoriale cu module de digitalizare şi includerea sprijinului pentru digitalizare în viitoarele programe financiare, precum şi legislaţie adecvată noilor provocări privind tehnologia.

Citit 2172 ori Ultima modificare Duminică, 22 Iulie 2018 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.