Subscriere prelungită la titlurile Centenar

Subscriere prelungită la titlurile Centenar
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ministerul Finanţelor Publice a decis prelungirea, cu o săptămână, a perioadei de subscriere pentru titlurile de stat "Centenar", ca urmare a interesului crescut al investitorilor, informează MFP.

Astfel, titlurile de stat pot fi achiziţionate până pe 21 decembrie 2018 de la unităţile Trezoreriei Statului şi până pe 20 decembrie 2018 prin reţeaua de oficii poştale din mediul urban şi 19 decembrie prin reţeaua oficiilor poştale din mediul rural.

A treia emisiune de titluri de stat către populaţie, cu o dobândă foarte avantajoasă, de 4,5 la sută pe an, şi maturitate de 2 ani, a fost lansată pe 26 noiembrie. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.

După încheierea perioadei de subscriere, MFP va organiza o tombolă prin care 1.000 de investitori ai acestei emisiuni de titluri de stat vor fi selectaţi pentru a primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câştigătorilor. Suma minimă investită pentru a participa la tombolă este de 500 lei.

Citit 1943 ori Ultima modificare Joi, 13 Decembrie 2018 18:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.