Aproape 11. 000 de şomeri „de profesie”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La începutul lunii august, în bazele de date ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi erau înregistraţi 13.771 de şomeri, cu 404 mai puţini decât la începutul lui iulie.

Rata şomajului a scăzut cu 0,19 puncte procentuale, de la 6,55 la sută la începutul lui iulie la 6,36 la sută, în prezent. Merită menţionat faptul că, în perioada similară a anului trecut, agenţia avea în evidenţe 22.839 de şomeri gălăţeni.

Cu alte cuvinte, numărul şomerilor înregistraţi a scăzut, pe durata ultimului an, cu 9.068. Din numărul actual de 13.771 de şomeri, 10.831 sunt neindemnizaţi, deci au rămas în evidenţa AJOFM, deşi au depăşit perioada în care puteau primi indemnizaţie de şomaj.

Deşi AJOFM organizează în regim continuu cursuri de recalificare, există gălăţeni – în special din mediul rural – care şi-au pierdut demult speranţa de a se mai angaja. 

Citit 1581 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.