Cât vor câştiga siderurgiştii gălăţeni în următorii doi ani. Negocieri finalizate în ArcelorMittal

Cât vor câştiga siderurgiştii gălăţeni în următorii doi ani. Negocieri finalizate în ArcelorMittal
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Pe 28 decembrie 2018, administraţia combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi a anunţat încheierea negocierilor cu sindicatul Siderurgistul AMG pentru noul contract colectiv de muncă, valabil în anii 2019 şi 2020 şi care prevede "cele mai mari creşteri salariale de până acum".

Concret, comunicatul remis de administraţia combinatului gălăţean menţiona că noul CCM "stipulează o creștere a salariilor cu 20 la sută, în medie, pentru muncitori, cu 30 la sută pentru șefii de formații (maiștri) și cu 14 la sută pentru personalul TESA, precum și alte beneficii, în condițiile în care inflația prognozată pentru următorii doi ani este de 2,8 la sută și, respectiv, de 1,9 la sută pe an. Noul Contract Colectiv de Muncă pentru anii 2019 și 2020 asigură garantarea veniturilor tuturor angajaților și protecția drepturilor acestora, în condiții de instabilitate politică, economică, legislativă și socială".

Este o mare diferenţă faţă de modul în care s-au desfăşurat aceste negocieri, faţă de cele din perioada decembrie 2017-2018. Reamintim, precedentele negocieri ale contractului colectiv care a fost valabil numai un an (2018) au avut nevoie de prelungiri şi s-au soldat cu proteste spontane pe platforma siderurgică gălăţeană, în urma cărora activitatea din mai multe secţii a fost blocată timp de câteva zile. Acum, se pare că nimeni dintre siderurgişti nu a mai protestat, iar negocierile s-au finalizat fără convulsii sociale. O explicaţie a "cuminţeniei" siderurgiştilor poate fi şi faptul că 55 dintre colegii lor încă figurează ca pârâţi într-un proces care se judecă la Tribunal şi prin care administraţia ArcelorMittal îi cere instanţei să constate nelegalitatea grevei din 25-27 ianuarie 2018.

"Noaptea, ca hoţii"?

Am încercat să obţinem un punct de vedere al reprezentanţilor Sindicatului Siderurgistul AMG referitor la noul contract colectiv. Nu am reuşit, telefonul a sunat în gol, fără să răspundă nimeni.

Avem în schimb o declaraţie de la Mihai Groza, preşedintele celui mai nou sindicat înfiinţat în Combinat: "Din punctul meu de vedere, ca preşedinte al Sindicatului Muncitorilor ArcelorMittal, sindicatul Siderurgistul a trădat din nou aşteptările oamenilor pe care-i mai reprezintă, semnând fără să negocieze, aşa cum ar fi trebuit. Administraţia şi-a făcut încă o dată treaba, obţinând ceea ce şi-a dorit. Sindicatul Siderurgistul a semnat  «noaptea, ca hoţii», nu au venit niciodată să-şi întrebe membrii dacă sunt de acord cu ceea ce oferă administraţia. La ultima negociere, înainte de 27 decembrie 2018, au transmis că următoarea lor întâlnire va fi pe data de 3 sau 4 ianuarie, dar ei s-au întâlnit pe data de 27.12.2018 şi au şi semnat fără să mai stea pe gânduri. Când au început oamenii să-i sune la telefon pentru a-i lua la întrebări, şi-au închis telefoanele sau nu răspundeau, cum de altfel nici la sediul lor de la poarta Combinatului nu era nimeni şi nici la ora actuală nu este nimeni".

Ce oferă noul contract

Am intrat în posesia noului contract colectiv de muncă din ArcelorMittal Galaţi şi prezentăm în continuare câteva dintre cele mai importante prevederi.

Începând cu 1 ianuarie 2019, salariul minim din ArcelorMittal Galaţi este de 2.080 de lei. Condiţiile grele de muncă sunt păstrate în afara salariului. De asemenea, se menţine majorarea cu 20 la sută a salariilor brute individuale ale tuturor angajaţilor, pentru a contracara modificările aduse prin OUG 79 din 2017 în privinţa suportării contribuţiilor sociale de către angajaţi.

Promovările pentru muncitori şi maiştri vor fi acordate atât în septembrie 2019, cât şi în septembrie 2020, iar cele pentru personalul TESA, în aprilie 2019 şi în aprilie 2020. Toate cele cinci prime cresc la 300 de lei în anul 2019 şi la 500 de lei anul viitor. Combinatul va suporta 55 la sută din valoarea biletelor de odihnă sau de tratament, dar nu mai mult de 1.000 de lei şi o singură dată pe an, începând cu anul 2019.

La naşterea sau adopţia fiecărui copil, fiecare siderurgist va primi un ajutor de trei salarii de bază minime brute. ArcelorMittal va suporta integral valoarea transportului salariaţilor prin cursele-convenţii. Navetiştii vor primi un ajutor lunar de 100 de lei net.

Grila de salarizare va avea 14 niveluri. Cel mai mic salariu de bază brut, 2.080 lei, va fi pentru muncitor necalificat şi creşte cu câte o sută de lei pentru fiecare grad de salarizare. Cei cu gradul 14 vor avea un salariu de bază brut de 3.480 lei. De la 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim creşte cu 200 de lei brut, "împingând" toate gradele de salarizare în sus cu această sumă.

Dintre sporurile acordate menţionăm: pentru condiţii grele de muncă: 10-25 la sută; pentru condiţii periculoase: 10-20 la sută; spor de noapte: 25 la sută; pentru orele prestate suplimentar peste programul normal de lucru şi în zilele declarate sărbători legale: 100 la sută; sporul pentru cei care lucrează pe bază de grafic în tură continuă sâmbăta şi duminica: 25 la sută la salariul tarifar orar de încadrare.

Se plăteşte în continuare suma de 24 lei brut lunar pentru respectarea regulilor cardinale şi se menţine acordarea bonusului Maestro în sume plătibile de două ori pe an. În decembrie 2020, tot personalul combinatului va beneficia de un bonus de 500 de lei brut fiecare, în condiţiile realizării indicatorului managerial EBITDA (rezultat operaţional), în procent de 80 la sută faţă de bugetul anului 2020.

Citit 10518 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 Ianuarie 2019 00:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.