În primul semestru al acestui an, în primul trimestru al acestui an s-au înregistrat 937 de noi persoane juridice sau persoane fizice autorizate, faţă de 769 de agenţi economici în aceeaşi perioadă a anului trecut (+21,85 la sută), potrivit datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Ca formă de organizare, în primele trei luni din 2019, cele mai numeroase au fost înregistrările de societăţi cu răspundere limitată (SRL) – 746 de dosare şi persoanele fizice autorizate (PFA) – 109 dosare. De asemenea, s-au mai înregistrat 75 de întreprinderi individuale (II), şase întreprinderi familiale (IF) şi o cooperativă agricolă (CA).
Aproape 1.000 de noi agenţi economici gălăţeni Scris de Ovidiu Amălinei

