Se pregăteşte o nouă ”surpriză” pentru companii. Asigurare de ”răspundere profesională” sau dizolvarea

Se pregăteşte o nouă ”surpriză” pentru companii. Asigurare de ”răspundere profesională” sau dizolvarea
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Statul vrea să impună firmelor încheierea anuală a unei asigurări de răspundere profesională care să acopere, în caz de necesitate, cheltuielile privind procedurile de insolvenţă, dizolvare, lichidare sau radiere judiciară. Firmele care nu încheie o astfel de asigurare ar urma, nici mai mult, nici mai puţin, decât să fie dizolvate.

Prevederile privind introducerea noilor forme de asigurare pentru companii fac parte dintr-un proiect de lege lansat recent în dezbatere de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), prin care se doreşte modificarea Legii societăţilor nr. 31/1990. Numai că proiectul este considerat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), din care face parte şi Patronatul IMM-urilor Galaţi, o formă prin care se introduce, în mod nejustificat, o nouă povară administrativă pentru antreprenori.

Proiectul prevede că, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare, profesioniștii înregistrați în registrul comerțului au obligația încheierii asigurării de răspundere profesională pentru insolvență, dizolvare, lichidare și radiere judiciară, sub sancţiunea dizolvarea societăţii.

„Introducerea de noi sarcini administrative şi fiscale pentru întreprinderi, sub sancţiunea dizolvării, va avea un impact deosebit asupra start-up-urilor. Acestea riscă să nu îşi mai poată desfăşura activitatea, fiind sub ameninţarea dizolvării, în acelaşi timp având loc şi o descurajare a iniţiativei antreprenoriale. Acest tip de asigurare nu trebuie confundat cu asigurarea de răspundere profesională, încheiată de avocaţi, notari, medici, etc., prin care se acoperă răspunderea pe care şi-au asumat-o contractual faţă de clienţi/beneficiari pentru prejudiciile cauzate acestora”, a arătat preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon. Acesta a precizat că nu este clar nici care sunt societăţile de asigurări care vor dori să vândă această asigurare start-up-urilor şi IMM-urilor în general, dat fiind faptul că ele sunt supuse cel mai des riscului de încetare a activităţilor.

Strict la nivelul judeţului Galaţi, potrivit datelor ONRC, la sfârşitul primului trimestru al acestui an erau activi 25.886 de agenţi economici, dintre care, ca formă de organizare, 18.981 erau persoane juridice, prin urmare firme ce ar intra sub incidenţa noilor prevederi legale privind asigurarea anuală obligatorie de răspundere profesională. De asemenea, în primul trimestru s-au înregistrat 937 de noi agenţi economici, 746 fiind societăţi cu răspundere limitată (SRL).

Un alt argument al patronatelor când se opun introducerii asigurării anuale de răspundere profesională este şi acela că, în prezent, există deja un Fond de lichidare, constituit conform Legii nr. 85/2014, finanţat de la bugetul stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, dar şi prin preluarea a 2 la sută din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă, inclusiv din fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului. Drept urmare, patronatele nu susţin introducerea de noi costuri pentru IMM-uri, dar propun pentru finanţarea fondul de lichidare, în care sumele sunt insuficiente, majorarea de la 2 la sută la 4 la sută a sumelor recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă. Astfel, costurile necesare acoperirii cheltuielilor de derulare a procedurilor de insolvență, dizolvare, lichidare și radiere judiciară ar fi suportate de întreprinderile aflate în această situaţie şi nu de toate societăţile.

Citit 1543 ori Ultima modificare Duminică, 26 Mai 2019 17:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.