Rata şomajului scade, dar şomerii rămân

Rata şomajului scade, dar şomerii rămân
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Rata şomajului înregistrată la nivel naţional a fost de 3 la sută, la sfârşitul lunii aprilie 2019, mai mică cu 0,19 puncte procentuale decât cea din luna anterioară, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM). În judeţul Galaţi, rata şomajului rămâne una dintre cele mai ridicate din ţară (5,55 la sută), chiar dacă în intervalul de referinţă s-a înregistrat o scădere cu 0,36 puncte procentuale, dublă faţă de media naţională.

Conform ANOFM, numărul de şomeri a scăzut în 41 de judeţe, campion la acest capitol fiind Constanţa, unde şomajul a scăzut cu 1.564 de persoane, urmat de Dolj, cu 853 de persoane, Teleorman, cu 820 de persoane, şi Bacău, cu 699 de persoane. Pe locul al cincilea ca scădere a numărului de şomeri se află Galaţiul, cu 692 de persoane care şi-au găsit un loc de muncă.

Una peste alta, la sfârşitul lunii aprilie, la nivel naţional erau înregistraţi 261.909 şomeri. Dintre aceştia, cei mai mulţi - 211.980 de persoane - erau şomeri neindemnizaţi, doar 49.929 fiind indemnizaţi. Acest raport se reflectă într-o bună măsură şi în judeţul Galaţi. Mai exact, din totalul de 10.676 de şomeri aflaţi în evidenţe în judeţul nostru, doar 1.223 erau şomeri indemnizaţi, în timp ce 9.453 erau neindemnizaţi. Prin urmare, în judeţul Galaţi, 88,54 la sută dintre şomeri nu mai beneficiază de indemnizaţii. Peste Galaţi, ca pondere a şomerilor neindmnizaţi se află doar cinci judeţe, respectiv Vaslui (92,19 la sută), Iași (89,94 la sută), Buzău (89,57 la sută), Dolj (89,08 la sută) şi Satu-Mare (88,88 la sută). La acest capitol nici vecinii din Brăila nu stau mai bine, înregistrând, la sfârşitul lunii aprilie, o pondere de 87,78 la sută a şomerilor neindemnizaţi în numărul total de şomeri.

Pe celelalte paliere de analiză, la nivel naţional, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), lucrurile se prezintă astfel:

În funcţie de mediul de rezidenţă, din numărul total al şomerilor, 77.452 de şomeri provin din mediul urban şi 184.457 de şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 şi 49 de ani (76.172), urmaţi de cei din grupa de vârstă  de peste 55 de ani (53.129), la polul opus aflându-se persoanele între 25 şi 29 de ani (13.886).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (33,28 la sută). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 31,53 la sută din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare - 4,94 la sută.

Citit 1142 ori Ultima modificare Duminică, 02 Iunie 2019 19:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.