Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor de către fermierii activi, prin intermediul submăsurii 17.1 din PNDR 2020. Până în prezent, AFIR a primit 603 cereri de finanțare, în valoare totală de 1,3 milioane de euro, din care au fost selectate 340, în valoare de 497.311 euro. Prima sesiune de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 este încă deschisă până pe 30 noiembrie 2019, iar alocarea financiară disponibilă este de 42.797.487 de euro.
Asigurări în agricultură, din fonduri europene Scris de Cristinel Luca
Cristinel Luca
Articole recente - Cristinel Luca
UPDATE. Statul român își stabilește drept de preempțiune pe oțel, energie și apărare. Liberty Galați, unul din obiectivele vizate Cinci state europene și Japonia, gata să contribuie la securizarea strâmtorii Ormuz Globalizarea războiului din Orientul Mijlociu. Grecia apără Arabia Saudită Libertatea din Statele Unite, la cel mai scăzut nivel din 1972 Galațiul, în fața unei finanțări europene unice în ţară
Mai multe din această categorie:

