Noi titluri de stat pentru populaţie

Noi titluri de stat pentru populaţie
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Românii pot subscrie începând de luni, 16 septembrie, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei, în cadrul Programului "Tezaur", cu scadenţe la 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 3,5 la sută, 4 la sută, respectiv, 4,5 la sută, informează Ministerul Finanţelor Publice, reiterând că veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 16-30 septembrie de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi în perioada 16-27 septembrie prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română din mediul urban, iar în perioada 16-26 septembrie din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii şi a fost eliminată plafonarea sumelor ce pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Citit 1738 ori Ultima modificare Luni, 16 Septembrie 2019 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.