Evaluaţi acest articol
(23 voturi)
8 comentarii

Companiile gălăţene care în ultimul an au obţinut cele mai bune rezultate în afaceri au fost premiate joi, 3 octombrie, în cadrul ediţiei locale a Topului Naţional al Firmelor Private din România. Evenimentul, desfăşurat la Teatrul „Fani Tardini”, a fost organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Calitatea de amfitrion al manifestării a revenit preşedintelui Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon, dar alături de el au fost şi alţi reprezentanţi de seamă ai patronatelor, inclusiv preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, şi Liviu Rogojinaru, secretar general al CNIPMMR şi vicepreşedinte al Comitetului Economic şi Social (CES). Desigur, la această sărbătoare a mediului economic au fost prezenţi reprezentanţii mediului de afaceri, ai autorităţilor publice locale şi judeţene, ai unor instituţii financiar-bancare, ai mediului academic.

Topul firmelor gălăţene din acest an are câteva surprize interesante, reflectând dinamica mediului de afaceri local, iar prima dintre ele este chiar la vârful marilor întreprinderi. Mai exact, este vorba de revenirea în Top, după zece ani de absenţă, a combinatului siderurgic, actualul Liberty Galaţi, preluat de Liberty House Group în cadrul tranzacţiei încheiate cu ArcelorMittal. Mai mult, combinatul revine în forţă pe prima poziţie a marilor întreprinderi, anul trecut reuşind să obţină, cu un număr mediu de 5.183 de salariaţi şi o cifră de afaceri de peste 5,1 miliarde de lei, un profit brut de 189,8 milioane de lei. Pe locul următor s-a plasat tot o întreprindere specializată în prelucrarea produselor metalurgice, Mairon Galaţi SA. Cu un număr mediu de 397 de salariaţi, compania a atins o cifră de afaceri de 1,28 miliarde de lei şi un profit brut de 42,96 milioane de lei. Industria navală, prin şantierul Damen Galaţi, s-a clasat pe locul trei, reuşind, cu număr mediu de 2.482 de salariaţi, să ajungă la o cifră de afaceri de 481,3 milioane de lei şi un profit brut de 40,42 milioane de lei.

În partea superioară la „categoria grea” a mediului de afaceri gălăţean s-au mai clasat, ca valoare a profitului brut, Arabesque SRL (39,43 milioane de lei), Phoenix Slag Services SRL (27,87 milioane de lei), Criomec SA (15,45 milioane de lei), Arcada Company (8,24 milioane de lei), Staer Internaţional SA (7,87 milioane de lei), Myosotis SRL (6,79 milioane de lei) şi Apă Canal SA (6,26 milioane de lei).

Mici şi mijlocii, dar profitul mare

La categoria întreprinderilor mijlocii, trebuie salutată performanţa INTFOR SA, firmă ce este pe calea cea bună în depăşirea dificultăţilor economici cu care s-a confruntat la un moment dat. Compania specializă pe producţia de produse din oţel a înregistrat anul trecut un profit brut de 47,05 milioane de lei! Pe locul următor, tot din zona siderurgiei, se clasează ArcelorMittal Tubular Products Galaţi, cu profit brut de 13,09 milioane de lei. Neidan SRL, având ca domeniu principal de activitate jocurile de noroc şi pariurile, dar care şi-a diversificat afacerile şi în zona comercială, s-a clasat pe locul trei, cu un profit brut de 11,07 milioane de lei.

La categoria întreprinderi mici sunt firme care au reuşit să obţină un profit mare. Primii trei în clasament sunt, în topul de anul acesta, Iulicris Recycling SRL (profit brut – 8,39 milioane de lei), Valro Trade SRL (7,34 milioane de lei) şi Next Energy Parteners SRL (5,51 milioane de lei).

La categoria microîntrepinderi, primele locuri au revenit Lukamet Staal BV SRL (profit brut – 4,13 milioane de lei), Rory SRL (3,45 milioane de lei) şi PM Primhouse Steel SRL (3,19 milioane de lei).

Premiu special pentru „Viaţa liberă”

Ca în fiecare an, în cadrul Topului firmelor gălăţene au fost acordate o serie de Premii Speciale, pentru rezultate sau contribuţii deosebite într-un domeniu de activitate. Unul dintre aceste premii, „Pentru contribuţia la dezvoltarea mediului de afaceri” a revenit ziarului „Viaţa liberă”. Iată care au fost şi celelalte Premii Speciale: „Crearea unui număr mare de locuri de muncă în plan local” – Grande Gloria Production SRL; „Dinamica deosebită a dezvoltării” – Arabesque SRL şi Criomec SA; „Pentru managementul performant al firmei” – Butan Grup SRL; „Femei manager cu rezultate deosebite” – Iulia Popa, manager Keros Design; „Promovarea activităţilor de cercetare şi inovare” – Ionuţ Melinte, Laboratorium SRL; „Pentru calitatea produselor şi serviciilor destinate mediului de afaceri” – Groupama Asigurări SA; „Pentru activităţi de export” – Prutul SA; „Implicarea în realizarea unui volum mare de investiţii” – Arcada Company SA; „Rezultate deosebite în domeniul agroalimentar” – Alvino SRL; „Susţinerea activităţii Patronatului IMM-urilor Galaţi” – Generali România Asigurare Reasigurare SA; „Excelenţă în parteneriat” – Banca Transilvania, Sucursala Galaţi. Nu ne rămâne decât să sperăm că, prin rezultatele lor, cât mai multe companii gălăţene se vor regăsi la vârf şi în ediţia naţională a Topului Firmelor, ce va fi organizată la Bucureşti.

În foto 10, galerie -  Cristina Cocu, managerul "Vieţii libere", a primit premiul special acordat ziarului

Foto: Bogdan Codrescu

Citit 6486 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 Octombrie 2019 00:41

8 comentarii

  • postat de Terente...din Galati Luni, 07 Octombrie 2019 14:35 86.34.180.*** Link la comentariu
    0
    1

    Ati uita de retaileri, toti unul si unul, dar de sucursala Dedeman Galati, ca zilnic de acolo iese o caruta de bani. de filialele locale ale principalelor firme din Romania, precum Engie si Electrica. Ce clasament e asta?

    Raportează
  • postat de GOGU FIROSCOSUL Vineri, 04 Octombrie 2019 14:13 5.13.174.*** Link la comentariu
    5
    15

    DESTOINICII COMUNISTI NU SE DEZMINT NICI DUPA 30 DE ANI DE LA CADEREA SINISTRULUI REGIM SI A IMBECILIOR DE LA CONDUCERE;LA FEL DE VALABILA SI SINTAGMA,,CU VECHII COMUNISTI IN FRUNTE/VOM AVEA VICTORII MULTE,,!!!VECHII TOVARASI STIU DE CE SPUN ACESTE LUCRURI...SANATATE SI NUMAI BINE LA TOTI!!!

    Raportează
  • postat de ADYtza74 Vineri, 04 Octombrie 2019 13:46 5.13.184.*** Link la comentariu
    0
    20

    La cate contracte a avut ,unde e eterna Tancrad si cu tot neamul lor ? Mai bine sa nu se stie cat au facut.

    Raportează
  • postat de rocky Vineri, 04 Octombrie 2019 13:10 193.230.156.*** Link la comentariu
    0
    10

    Afacerile cu statul roman sunt cele mai sigure, chiar daca banii nu iti vin imediat, poate din motive politice sau nu, peste 2 ani tot ii vezi, ba cu un proces, ba prin alt mijloc... politic. In comparatie cu afacerile dintre privati, aici e naspa, daca un privat da faliment, te-ai ars. Am auzit cazuri cand s-a pierdut si un miliard de lei vechi sau chiar mai mult la afaceri intre privatii. Din acest motiv e goana asta dupa putere politica, de fapt, unul din motive.

    Raportează
  • postat de rodax Vineri, 04 Octombrie 2019 09:05 193.231.148.*** Link la comentariu
    0
    12

    pacat ca printre ei nu sunt iubitori ai sportului galatean.

    Raportează
  • postat de Aiurea Vineri, 04 Octombrie 2019 07:19 194.105.20.*** Link la comentariu
    5
    20

    milioane, milioane profit, iar in buzunarul angajatilor flutura vantul, sa nu mai spun de implicarea zero in activitatile orasului: sport, cultura. Simbolul Galatiului, Otelul, se stinge usor usor. Ia treceti pe la Otelul si sponsorizati din profitul urias, asa v-ar aprecia si lumea de rand, nu numai voi intre voi.

    Raportează
  • postat de Tanara fana pesede de 81 ani Vineri, 04 Octombrie 2019 04:39 89.137.224.*** Link la comentariu
    5
    22

    Nu-i asa ca celr mai profitabile e alea de partid pesede ori penele care fac afaceri direct cu statu ) cu primaria, prefectura, ministeru etc )?

    Raportează
  • postat de IC Vineri, 04 Octombrie 2019 04:02 86.124.200.*** Link la comentariu
    2
    31

    Felicitari tuturor beneficiarilor servicilor furnizate de SC Apa Canal findca au reusit sa digere motivatiile de crestere a tarifelor acestei societati si ale Consiliului Local , care a aprobat , contribuind major la realizare profitului de 6,26 milioane lei ,Oare cat din profit(din banii luati de la cetateni datorita monopolului ) se distribuie conduceii societatii si CA-ului ?

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro