* Impozitul de 3 la sută pe venit a fost înlocuit cu cota unică, de 16 la sută, pe profit * Ministerul a susţinut la finele lui 2009 că opţiunea între cele două forme de impozitare va fi posibilă * La Galaţi, 3.160 de firme mici au plătit anul trecut 5,46 milioane de lei impozit * Anul acesta nu se ştie câte vor mai rezista *
Relaxarea fiscală necesară, potrivit analiştilor, în 2010, pentru relansarea economiei româneşti este deja mai puţin decât un vis, şi acela îndepărtat.
În condiţiile în care supravieţuirea firmelor a devenit sport extrem, băncile nu facilitează accesul la creditare, deşi reţeta ieşirii din criză este clară pentru oricine înţelege mecanismele economice: dobânzi mai mici la credite, care să încurajeze producţia, şi dobânzi mici şi la depozite, pentru descurajarea economisirii.
Acestea, combinate cu reducerea fiscalităţii, ar asigura menţinerea deasupra liniei de plutire măcar a afacerilor care au supravieţuit ultimului trimestru din 2009 şi premisele unui reviriment economic absolut necesar, pentru ca România să nu dea faliment, pur şi simplu.
Bun, ca stat, nu poţi constrânge băncile comerciale, entităţi private şi, aproape toate, cu patron străin, să facă exact ce e nevoie pentru relansarea economiei – deşi, fie vorba între noi, rolul Băncii Naţionale a României cam ăsta ar trebuie să fie, pe acest segment.
Dar poţi, dacă vrei, să reduci fiscalitatea. Sau, chiar dacă nu-ţi permiţi s-o reduci, deficitul bugetar fiind şi el important, poţi măcar s-o menţii la acelaşi nivel.
În loc de asta, ce face Guvernul Boc? Caută cu boldul şi ultimele firme care plăteau mai puţin impozit şi le execută scurt.
Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!
Microîntreprinderile – adică acele afaceri cu până la 9 angajaţi şi venituri anuale de cel mult 100.000 de euro – îşi pierd facilitatea potrivit căreia plăteau impozit pe venit, care ajunsese în 2009 la 3 la sută.
Din ianuarie 2010, devin toate, din oficiu, plătitoare de impozit pe profit de 16 la sută. Ministerul Finanţelor Publice îşi explică, printr-un comunicat de presă postat pe site, demersul:
„Sistemul de impozitare pentru microîntreprinderi a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv până la data de 31 decembrie 2009, prin modul de reglementare a cotelor de impozitare numai pentru anii 2007-2009”.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2010, microîntreprinderile care până la data de 31 decembrie 2009 au aplicat prevederile Titlului IV din Codul fiscal vor intra în categoria contribuabililor plătitori de impozit pe profit”.
Ministerul nu spune, însă şi asta, în opinia mea, deranjează chiar mai mult decât eliminarea în sine a facilităţii, că, la sfârşitul anului trecut, oficiali, printre care şi purtătoarea de cuvânt a MFP, Daniela Daraban, au susţinut că posibilitatea microîntreprinderilor de a opta pentru impozitul de 3 la sută se va menţine şi în 2010, iar Guvernul urma să modifice în acest sens Codul fiscal.
Ei bine, modificarea a survenit, dar în detrimentul micilor afaceri. Ne mai miră chestiunea, în condiţiile în care, practic, orice iniţiativă legislativă în domeniul fiscal pare gândită exact pentru a da în cap şi firmelor care încă mai mişcă?
Vrabia din mână sau cioara de pe gard?
Dincolo de faptul că MFP nu şi-a asumat clar, din start, modificarea pe care urma s-o introducă, se mai pune o întrebare. Ce era mai bine, să încasezi de la firmele în cauză 3 la sută, atât cât însemna el, sau să nu mai încasezi nimic?
Fiindcă, evident, când se pune problema de impozit pe profit, multe dintre ele vor evita să mai aibă profit. Actualmente, există cam trei tipuri de microîntreprinderi.
Sunt firme mici, de servicii, cu o rată de profit mare, la care opţiunea între 3 la sută şi 16 la sută însemna o economie mare. Ele vor fi afectate, dar au posibilitatea să se reorienteze spre PFA.
Există firme cărora nu li se potrivea statutul de microîntreprindere, dar din neştiinţă sau pentru a avea proceduri simplificate au ales această soluţie. Ele vor trece la 16 la sută şi vor plăti mai puţin decât până acum.
Sunt şi firme satelit, prin care patronii unor companii (plătitoare de 16 la sută) îşi puneau la adăpost o parte din profit, plătind taxe mai puţine. Metoda era legală, fiind preferată în locul introducerii cheltuielilor false, deci reducându-se economia neagră.
Dintre acestea, unele se vor închide, iar companiile-mamă vor plăti 16 la sută pentru acele profituri, iar altele se vor întoarce la ce făceau înainte, cumpărând facturi fictive. Deci, va creşte evaziunea.
E greu de spus dacă se vor înregistra venituri suplimentare la buget. Un lucru este clar: anul trecut erau înregistrate în România între 280.000 şi 300.000 de microîntreprinderi.
La Galaţi, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, George I. Marinescu, „…figurează 3.160 de plătitori de impozit pe venitul microintreprinderilor, din care 2.804 (89 la sută) în municipiul Galaţi”.
„De la aceştia s-a încasat pe parcursul anului fiscal 2009 suma de 5,46 milioane de lei, reprezentând impozit pe venitul microîntreprinderilor”.
Acestea sunt certitudinile. În rest, rămâne de văzut câte dintre aceste mici afaceri vor rezista, câte vor înregistra profit şi câte vor plăti şi impozitul aferent.
Până una alta, MFP iar a aplicat o măsură prin care dă vrabia din mâna pentru cioara de pe gard. Iar cioara, până la finalul anului, poate foarte bine să moară de frig.
În aceste condiţii, declaraţia de ieri a lui Jeffrey Franks, conducătorul Misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, că „…România nu îşi permite un sistem public de tip Mercedes, ci unul de tip Dacia” chiar nu mai are nevoie de niciun comentariu. Avem ce merităm.
