Arhitectul Carol Benesch s-a născut pe 9 ianuarie 1822, la Jägerndorf, în Imperiul Austriac (astăzi Krnov, Cehia).
A urmat studii de arhitectură la Viena. După terminarea studiilor, a fost adus în Țara Românească de principele Nicolae Bibescu, devenind un arhitect renumit în București.
A fost parte a multor construcții importante din epoca sa, inclusiv a celor proiectate în puternicul stil neoromânesc, fie în calitate de arhitect asociat, fie ca diriginte general de șantier.
În 1865, a fost numit arhitect șef al Bucureștiului.
A fost membru fondator și primul vicepreședinte al Societății Arhitecților din România (1891-1892).
În 1876, a primit cetățenia română, printr-un decret al domnitorului Carol I, cu dispensă de stagiu.
Pentru lucrările executate în regie proprie la Catedrala ”Sfântul Iosif” din București, în 1881, a fost decorat de Vatican cu Ordinul Ecvestru al Sfântului Grigore cel Mare, gradul „Cavaler Comandor”, cea mai înaltă distincție acordată de Sfântul Scaun unui laic, fiind numit „Carol Vallaquiensi” (Carol din Valahia).
A încetat din viață pe 30 octombrie 1896, la București.
