„Cod roşu” în buzunarele gălăţenilor

„Cod roşu” în buzunarele gălăţenilor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

* Recul de 80 de milioane de euro, în numai un an de zile, pe piaţa creditelor bancare * Agenţii economici au ieşit „pe negativ” şi pe partea de creditare şi pe cea de economisire * Populaţia, deşi a prins mai puţine împrumuturi, a reuşit să pună 343 milioane lei „la ciorap” * Frână la creditele de consum şi acceleraţie la creditele pentru locuinţe *

Accesarea creditelor a devenit pentru gălăţeni din ce în ce mai anevoioasă, în ultimul an înregistrându-se un recul al împrumuturilor de peste 321 milioane de lei, adică echivalentul a aproximativ 80 milioane euro!

Scăderea cea mai accentuată a fost pe partea creditării în valută, unde, dacă în ianuarie 2009 se înregistrau împrumuturi în echivalentul a 1,98 miliarde lei, la începutul lui ianuarie 2010 acestea erau cu 203 milioane lei mai reduse.

În ceea ce priveşte creditele în lei, acestea au scăzut „doar” cu 118 milioane lei, la valoarea de 1,87 miliarde lei. Un fapt demn de remarcat este că posibilităţile agenţilor economici de accesare a unor credite au scăzut mai puternic decât cele ale populaţiei.

Astfel, în decurs de un an, creditele contractate de firme au scăzut cu 227 milioane lei, fapt ce reflectă dificultăţile întâmpinate în desfăşurarea activităţii economice.

Alte credite se „macină” la bancă

În ceea ce priveşte strict populaţia, anul 2009 a fost încheiat cu împrumuturi totalizând 1,9 miliarde lei, cu 83,8 milioane lei mai puţin decât în 2008.

Spre deosebire de anii precedenţi, în care „creditele doar cu buletinul” au dus la un avânt aproape de nestăvilit al creditelor de consum, dobânzile mari practicate în 2009, înăsprirea condiţiilor de acordare a împrumuturilor sau mediul economico-social mai dificil i-a determinat pe gălăţeni să pună frână pe acest tip de împrumuturi.

Astfel, dacă în ianuarie 2009 erau destinate consumului 1,5 miliarde lei, până la începutul acestui an suma destinată televizoarelor sau frigiderelor s-a redus cu 100 milioane lei.

În acest timp, creditele destinate unor „mărfuri” mai durabile, precum locuinţele, au crescut cu 26 milioane lei, la 437 milioane lei.

Diferenţa valorică dintre cele două tipuri de credite este încă destul de mare, accesarea unor credite pentru locuinţe cere garanţii pe măsură, însă schimbarea trendului reflectă, se pare, modificarea opiniei clienţilor vizavi de „uşurinţa” cu care o instituţie financiară acorda împrumuturi până nu demult.

Împrumuturi fără acoperire

Tot mai mulţi gălăţeni par a fi înţeles substratul butadei care spune că „o bancă îţi dă o umbrelă pe vreme bună şi ţi-o ia înapoi pe vreme rea”.

Pentru unii s-ar putea să fie însă prea târziu, dat fiind că valoarea creditelor restante a crescut la cote impresionante.

În intervalul ianuarie - decembrie 2009, creditele restante au sărit de la 103 milioane lei la peste 172,5 milioane lei, saltul fiind, astfel, de aproape 70 milioane lei! Cea mai dramatică situaţie este pe partea creditelor în lei, unde restanţele au crescut de la 47 milioane lei la 123 milioane lei.

Oarecum paradoxal, valoarea creditelor restante în valută a scăzut de la 56,5 milioane lei la 49,5 milioane lei, însă asta nu înseamnă că turbulenţele pe acest palier nu au fost puternice.

Gălăţenii par a se fi repliat vizavi de moneda în care accesează creditarea după moneda în care au veniturile. Se evită, astfel, multe din surprizele neplăcute ce pot apărea din fluctuaţiile din ratele de schimb de pe piaţa valutară.

Bani albi în zile negre

Privind şi partea plină a paharului, trebuie menţionat că anul de criză i-a făcut pe gălăţeni să fie mai prudenţi în cheltuirea economiilor, ceea ce a dus la creşterea depozitelor bancare.

Astfel, în decursul anului trecut, conturile gălăţenilor au crescut de la 2,2 miliarde lei la aproape 2,5 miliarde lei. Însă evoluţiile pe segmentul populaţiei au fost diferite faţă de cel al agenţilor economici.

Astfel, firmele nu numai că au avut un acces mai mic la creditare, dar le-au scăzut şi disponibilităţile bancare cu peste 46 milioane lei, de la 521 milioane lei la 475 milioane lei!

La nivelul populaţiei, moneda naţională a fost principalul instrument de economisire. În cursul anului trecut, conturile în lei au crescut de la 1,23 miliarde lei la aproape 1,45 miliarde lei.

Mai exact, gălăţenii au intrat în anul 2010 cu disponibilităţi la vedere de 326 milioane lei, precum şi cu depozite la termen sau rambursabile după notificare de 1,12 miliarde lei.

În valută, conturile au fost ceva mai subţiri, dar au păstrat un trend ascendent, de la echivalentul a 388 milioane lei la 514 milioane lei. Una peste alta, economiile populaţiei au crescut într-un an de zile cu 343 milioane lei.

Nu trebuie uitat însă că la asta au contribuit şi politicile băncilor care au încercat să atragă lichidităţi prin practicarea unor dobânzi avantajoase. Numai că, sezonul la dobânzilor „fără concurenţă” s-a închis. Mai mult, lunile de iarnă au darul de a topi din resursele acumulate.

Ca un ultim element, mai amintim că BNR a micşorat de ieri dobânda de politică monetară, de la 7,5 la 7,0 la sută pe an. Efectul ar trebui, teoretic, să se vadă într-o ieftinire a creditării.

Dar asta nu ne face, neapărat, viaţa mai uşoară într-o perioadă în care „socoteala de acasă” rămâne destul de relativă.

Citit 1600 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.