CAMPANIA ”Made in Galaţi”. Saltempo – gustul delicios al tradiţiei

CAMPANIA ”Made in Galaţi”. Saltempo – gustul delicios al tradiţiei
Prospeţime şi savoare
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Saltempo, unul dintre cei mai importanţi procesatori de carne din România, o companie „fabricat în Galaţi” şi cu acţionariat sută la sută românesc, a împlinit, 27 de ani. Am putea spune că Saltempo a unit Galaţiul cu Brăila, având o rețea proprie de 19 magazine, iar numărătoarea continuă, în cele două oraşe iar produsele sale sunt prezente atât pe rafturile marilor retaileri din România, cât şi la cele mai importante târguri dedicate industriei alimentare din lume. Reţeta acestui succes ar putea fi caracterizată, simplist vorbind, prin: tradiţie şi tehnologie. În spate stau însă mult mai multe: muncă zi-lumină, idei şi inovaţii, nopţi nedormite, investiţii în calitate şi tehnologii şi poate în primul rând, sistemele de management al calităţii şi al siguranţei alimentului, implementate. 

De 27 de ani, Saltempo oferă carne și produse din carne, preparate după rețete vechi de procesare, afumare și maturare a cărnii, controlate în fiecare etapă a procesului de producție. Portofoliul de produse Saltempo este unul foarte variat ca sortimente. El cuprinde atât produse preparate din carne, cum ar fi șuncă, bacon, specialități, parizere, salamuri, crenvurști, tobe și pateuri, produse vegetale și de post, semipreparate grill, produse românești fabricate după rețete consacrate, produse culinare, produse crud-uscate, dar și diverse sortimente de carne tranșată și refrigerată sau carne congelată. Produsele Saltempo sunt cerute în permanență, iar magazinele proprii sunt întotdeauna pline cu clienţi, calitatea spunându-şi, astfel, cuvântul.

Brandul Saltempo are în prezent patru mărci înregistrate: Saltempo – Prospețime și savoare pentru fiecare; Costache – bucate ca odinioară; Appetit – gust deosebit și, cea mai recentă, Saltempo – Delicii din Tradiții. Gama Saltempo – Prospețime și savoare pentru fiecare a primit, de curând, o rețetă îmbunătățită, cu minimum 95% carne, rezultând o gamă de produse cu mai multă savoare. Procesul de îmbunătățire a rețetei pornește de la procentul de carne, urmat de un echilibru corect între celelalte ingrediente. Vorbim în prezent de zece produse a căror rețetă a fost perfecționată în decurs de câteva luni, iar feedback-ul în rândul consumatorilor este unul excelent.

Saltempo vizează extinderea și către alte rețele din retailul modern, în special cu noua gamă de produse crud-uscate Saltempo - Delicii din Tradiții, produse ce combină atât rețete clasice autohtone românești, cât și rețete cu origini europene. Procesul tehnologic avansat de uscare și afumare lentă cu fum natural din lemn de fag a acestor produse le imprimă o aromă și un gust deosebit, transformându-le în adevărate delicatese. „Gama Saltempo Delicii din Tradiții conține produse din carne de porc, vită și oaie, feliate și ambalate în caserole care respectă rețete originale, iar calitatea ingredientelor naturale atent selecționate conferă produselor o personalitate puternică și un gust desăvârșit, fiind pe placul celor care preferă varietățile de mezeluri tradiționale clasice, produse curate și de ce nu, exclusiviste”, spune Miltiade Sorin Istrate, administratorul și directorul general al Saltempo.

Inaugurare

Al 19-lea magazin Saltempo

Cel mai nou magazin Saltempo, al 19-lea din reţeaua proprie a producătorului gălăţean, s-a deschis ieri, 11 decembrie, iar evenimentul a fost foarte „gustat” de public, sute de gălăţeni arătându-se nerăbdători să ajungă mai repede la produsele dorite, la fel cum s-a întâmplat la toate deschiderile Saltempo precedente. Amplasat în Piaţa Micro 39, la halele vechi, magazinul le aduce locuitorilor brandul Saltempo cu cele patru mărci înregistrate ale sale: Saltempo – Prospețime și savoare pentru fiecare; Costache – bucate ca odinioară; Appetit – gust deosebit și Saltempo – Delicii din Tradiții, ultima dintre ele având în „CV” şi o lansare internaţională, la târgul de la Paris. Preţurile de la noul magazin din Micro 39 sunt aceleaşi ca în toate magazinele Saltempo, sunt preţuri care într-adevăr se pot numi de producător.

Distribuţie

Marketing fără frontiere

Calitatea deosebită a produselor Saltempo a făcut ca firma gălăţeană să intre de mai mult timp în câteva din marile reţele de distribuţie la nivel naţional, cum ar fi Kaufland, Metro Cash & Carry, Profi, Penny Market, Lidl sau Supeco, Carrefour, însă procesul de listare este în curs de desfășurare și în alte rețele. Produsele Saltempo sunt distribuite, de asemenea, prin propria rețea de magazine din municipiile Galaţi şi Brăila, dar şi prin retailul tradiţional, în aproape toată jumătatea estică a României, în județele Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Constanța şi Tulcea. Demn de menţionat este şi exportul făcut de Saltempo, al cărui volum a crescut semnificativ în ultima vreme. Produsele Saltempo sunt cerute și apreciate atât în Uniunea Europeană cât și în afara ei, iar acest lucru se datorează și faptului că, în ultimii doi ani, compania Saltempo a participat cu stand la trei dintre cele mai importante târguri dedicate industriei alimentare din lume, la Paris, Londra şi Koln, evenimente care însumează peste 16.000 de expozanți şi care sunt vizitate de peste 500.000 de specialiști din domeniu.

Planuri

O fabrică mai mare şi mai modernă

Creşterea continuă a numărului de clienţi, intrarea produselor Saltempo pe tot mai multe reţele de distribuţie, precum şi extinderea magazinelor la nivel naţional au impus o redimensionare a fabricii. „În următoarea perioadă ne dorim să modernizăm și mai mult unitatea noastră de producție de la Galați și să-i mărim capacitatea de producție, ca urmare firească a solicitărilor. Redimensionarea fabricii presupune o acțiune de lungă durată, însă proiectul este aproape finalizat, iar construcția va începe în perioada următoare”, spune Miltiade Sorin Istrate.

Citit 4096 ori Ultima modificare Luni, 16 Decembrie 2019 23:07